Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Lucescu este stăpânul Europei de Est!

Publicat in Adevarul, miercuri 9 martie 2011 · ·

Şahtior Doneţk este echipa pe care nu o vrea nimeni ca adversar în sferturile Ligii Campionilor, după 6-2 la general cu AS Roma. Nici măcar Barcelona lui Guardiola! Calificat în sferturile Ligii Campionilor pentru a treia oară în carieră, „Il Luce" simte tot mai aproape momentul său de maximă glorie.

După 3-0 cu AS Roma, Mircea Lucescu se poate declara un antrenor mulţumit. Are admiraţia unui continent întreg şi a unui oraş, Doneţk, în care este venerat ca un zeu. A câştigat deja Cupa UEFA, dar aerul Ligii se respiră altfel. „Asta e o performanţă poate mai mare ca cea din 2009", spunea „Il Luce", înainte să umilească Roma. Se referea „doar" la sferturi, dar gândul îi zboară acum inevitabil către semifinale.

Presa italiană: „Mircea Lucescu, avocatul diavolului"

E pe val: „Cred în această echipă. Jucătorii noştri nu sunt cu nimic inferiori, ba chiar au arătat că îşi pot depăşi adversarul, indiferent de numele acestuia". Întărâtat şi el de parcursul din acest sezon, patronul Ahmetov îi dă apă la moară. „Acum, obiectivul nostru este să jucăm în semifinale", spune miliardarul şi vine şi cu argumente: „Adversarele noastre au tradiţie mai mare, dar la noi mare este ambiţia".

Raţ: „De ce să nu visăm la semifinale?"

Răzvan Raţ, singurul român demn să îmbrace zilele astea tricoul lui Şahtior (cum lăsa recent de înţeles Lucescu), îi dă dreptate miliardarului: „Suntem din ce în ce mai puternici. Când ţinteşti cel mai sus, poţi să capeţi ceea ce doreşti! De ce să nu visăm?".

Pentru Mircea Lucescu ar fi o performanţă de panoplie, una care să-i reconfirme statutul între marii antrenori ai Europei. Ultimul estic în finala Cupei Campionilor este sârbul Ljupko Petrovici, cel care a adus trofeul în vitrina Stelei Roşii din Belgrad în urmă cu 20 de ani.

În penultimul act al Ligii Campionilor a mai ajuns doar Valeri Lobanovski, cu Dinamo Kiev, în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Instagram va promova conţinutul original

News.ro acum 35 minute
O nouă schimbare a modului în care funcţionează algoritmul de recomandări al Instagram va aduce mai sus conţinutul original şi va penaliza agregarea conţinutului. Instagram anunţă că va implementa o nouă modificare de algoritm, despre care spune că

1 mai - ziua Internaţională a Muncii. Ce semnificaţie are data şi de ce este zi liberă

Mediafax acum 36 minute
Data de 1 Mai a devenit cunoscută ca Ziua Internaţională a Muncii, sărbătorită în prezent în numeroase ţări, inclusiv în România. Totul a început în SUA, în 1886, după mai multe incidente violente, când muncitorii au cerut reducerea timpului de lucr

Al doilea inculpat în cazul uciderii lui Adrian Kreiner a fost adus în țară

HotNews acum 44 minute
Al doilea inculpat în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marți spre miercuri, din Irlanda, potrivit News.ro. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. Suspect crima SibiuFoto: Poli

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum 41 minute
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 8 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Poliţia din New York intră în Universitatea Columbia pentru a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului / Aproximativ 50 de persoane, ridicate de forţele de ordine

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii din New York au intrat, marţi seară, în incinta Universităţii Columbia pentru a aresta şi a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului în urmp cu aproape 24 de ore şi care au ocupat o tabără de corturi l

Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită

Wall-Street.ro acum 10 ore
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de platforma locală de livrare Tazz, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită. "Am observat

Ciolacu promite fără echivoc: „Banii pentru recalcularea PENSIILOR sunt prinși în buget”. Trei milioane de pensii vor fi mărite

Gandul acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări marți că Executivul are bani pentru majorarea pensiilor din septembrie. Palatul Victoria afirmă că, în ciuda informațiilor apărute în ultima perioadă, mărirea veniturilor pe baza noii legi a pensiilor este pr

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 12 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 9 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Vremea

București
acum

12°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

8°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

mie.

9°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°