Daca s-ar scrie "memorialul disparitiei soiurilor romanesti", cu siguranta ca Parciu ar fi unul dintre soiurile trecute in lista. Cand afirm acest lucru, ma gandesc la anii de dupa 1884, cand, ajunsa in Romania, insecta filoxera distrugea suprafetele cultivate cu soiuri vechi romanesti. La acea data, viticultorii si guvernantii romani nu erau pregatiti sa faca fata celui mai feroce "inamic" al vitei-de-vie. Iata de ce multe dintre soiurile vechi romanesti au disparut sau au ramas cultivate pe suprafete nesemnificative. De aceea, dupa aceasta tragedie a viticulturii romanesti, soiul Parciu se intalneste rar in cultura, fiind pe cale de disparitie.
Parciu este rodul istetimii si al simtului practic pe care l-au avut generatiile de cultivatori anonimi care traiau si trudeau pe pamantul Daciei. Alaturi de alte soiuri vechi romanesti, Parciu a avut si el "emotii", in timpul domniei regelui Burebista, cand acesta a incercat sa reduca suprafetele cultivate cu vie din Dacia Mare.
Ca un facut, soiului Parciu i-a fost dat sa mai sufere o "persecutie", de aceasta data una de natura ortografica!
Din cauza influentei ocupatiei straine de dupa 1944, a fost transformat din Parciu in Pirciu - creand mari confuzii in literatura de specialitate din alte tari. De exemplu, la pagina 633, in valorosul "Dictionnaire Encyclop...dique des C...pages", aparut in anul 2000 la Paris, acest soi este inca mentionat sub numele de "Pirciu". Ma indoiesc ca un cititor francez poate sa intuiasca faptul ca acest "Pirciu" este acelasi cu vechiul soi romanesc "Parciu".
Acest soi a avut si momente de glorie, fiind cultivat pe mari suprafete in perioada Moldovei feudale. Parciu s-a mai intalnit in cultura si sub numele de Poama Parce.
Soiul Parciu este autofertil si poate fi cultivat in plantatii pure. Strugurii intra in parga la mijlocul lunii august si pot ajunge la maturita
