Iasul fotbalistic nu are motive de nostalgie dupa vremurile de altadata, pentru ca "salvarea de la retrogradare" este inscrisa in codul genetic al Politehnicii. Nu, acest text nu este o analiza a prezentului si viitorului echipei de fotbal din Copou, desi se tot vorbeste de situatia catastrofala de la Poli. Despre acestea s-a scris si in aceasta pagina, se scrie la greu si in sectiunea Sport. Mai mult, comentariile despre Poli abunda pe site-ul ziarului nostru. Nu se comenteaza performantele handbalistelor tricolore, nu se comenteaza evolutiile laudabile ale echipei de popice - care, fara suparare, in acest moment, este echipa-fanion a orasului -, ci se tot invirte subiectul fotbalistic iesean, poate-poate va scoate cineva echipa din acest gri care bate spre negru funerar. Deci nu ne vom ocupa de prezentul sumbru si viitorul cetos al echipei din Copou, ci despre... trecut. Ideea unui astfel de comentariu este generata tot de postarile pe site-ul nostru ale unor microbisti trecuti de prima tinerete, care simt nostalgia dupa o echipa de aur, care a facut si a dres prin anii '70 si '80, in antiteza cu ceea ce se intimpla astazi in fotbalul iesean. Conditiile de a practica sportul in general si fotbalul in special difera mult intre vremea aceea si ziua de astazi, dar nu asta este important. Important este faptul ca lupta pentru evitarea retrogradarii este scrisa, ca un leit-motiv, cu litere de granit, pe frontispiciul clubului din Copou, si asta, vorba unui cintec de demult, "de azi, de ieri, dintotdeauna". La Iasi au jucat, fie in trecere, fie mai mult timp, fotbalisti de mare valoare. A trecut pe aici, in prima tinerete, Gheorghe Constantin (cel mai bun fotbalist roman din anii '50, poreclit pe atunci nu "Profesorul", ci "Cleampa"). Au fost Emil Avasilichioaiei, Constantin Matei (un jucator de superclasa, ucis - la propriu si la figurat - nu de concurenta cu Pircalab,