Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Ziarul de Iaşi” a avut dreptate. BCR a returnat comisioane încasate degeaba de la ieşeni

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 11 iulie 2013 ·

După ce cotidianul nostru a publicat un articol prin care arăta că un ieşean, care avea un card de credit de la BCR dar nu l-a folosit niciodată, a fost pus să plătească taxe de administrare şi penalizări, banca a revenit şi i-a returnat suma.

BCR s-a mobilizat după ce reporterii de la „Ziarul de Iaşi” au prezentat în exclusivitate nemulţumirile unui client care s-a aflat în postura de a plăti o sumă de bani cu toate că nu trebuia. Este vorba de Radu M., care în urmă cu aproximativ un an a deschis un card de credit la BCR, dar pe care nu l-a folosit niciodată. Atunci când bărbatul a mers la instituţia bancară pentru a închide cardul, funcţionara i-a spus că are de plătit 24 de lei, bani reprezentând un comision de administrare anuală, plus încă 30 de lei, o sumă despre care i s-a spus că reprezintă o penalizare de întârziere. Radu M. făcut o plângere la BCR, prin care aducea la cunoştinţă celor de la instituţia bancară că a plătit degeaba cei 30 de lei şi solicita să i se returneze banii. Ulterior, după apariţia textului în “Ziarul de Iaşi”, ieşeanul a primit un răspuns oficial din partea BCR, prin care a fost anunţat că a primit nu doar cei 30 de lei pe care îi solicita, ci şi suma de 24 de lei care ar fi reprezentat comision de administrare anuală a respectivului card de credit. „Având în vedere cele prezentate, dorim în primul rând să vă facem cunoscut că regretăm inconvenientul creat şi vă asigurăm că înţelegem pe deplin nemulţumirea dumneavoastră. Precizăm că am luat act de situaţia semnalată şi vă informăm că depunem toate eforturile pentru a oferi clienţilor noştri servicii la un nivel calitativ corespunzător exigenţelor. De asemenea, vă informăm că banca a dispus ştornarea sumei de 54 de lei achitată de dumneavoastră în data de 25.06.2013, operaţiunea fiind reflectată în extrasul din 03.07.2013”, au precizat cei de la BCR în răspunsul pe care

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lituanienii sunt aşteptaţi la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale

HotNews acum 20 minute
Lituanienii sunt aşteptaţi, duminică, la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, în care se aşteaptă ca preşedintele în exerciţiu Gitanas Nauseda să obţină un nou mandat, relatează Reuters. Vilnius, LituaniaFoto: Boris Breytman / Panther

VIDEO Elveţia a câştigat concursul Eurovision 2024. Cum arată clasamentul

Mediafax acum 4 ore
Elveţianul Nemo a câştigat Eurovision 2024, o ediţie plină de tensiuni politice, triumfând într-un concurs desfăşurat în Malmo, Suedia Concursul muzical a fost perturbat de controversele legate de prezenţa Israelului în competiţie în contextul războ

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 11 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 10 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 10 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

VIDEO Momentul în care un bărbat este scos de sub dărâmături, la 5 zile după prăbușirea unei clădiri în Africa de Sud: „Un adevărat miracol”

HotNews acum 11 ore
Un bărbat a fost salvat dintre dărâmături la cinci zile după prăbuşirea unei clădiri în Africa de Sud, în ceea ce premierul din Western Cape, Alan Winde, a declarat că este „un adevărat miracol”, scrie sâmbătă Reuters. Salvatorii desfășoară operațiu

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/17°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/15°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°