Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sfârşit de an sângeros în Italia

Publicat in Adevarul, joi 3 ianuarie 2008 · ·

Artificiile aprinse de Revelion şi-au pierdut în Italia semnificaţia iniţială, cea de a întâmpina cu lumină noul an, viitorul. Aici materialul pirotehnic devine tot mai puternic iar de

Artificiile aprinse de Revelion şi-au pierdut în Italia semnificaţia iniţială, cea de a întâmpina cu lumină noul an, viitorul. Aici materialul pirotehnic devine tot mai puternic iar de această dată poliţia a confiscat doar la Napoli 2,5 tone de explozibil.

Vârful de lance îl reprezintă o veritabilă bombă de un kilogram, denumită "Garda financiară", care ar putea ucide pe oricine ar sta prea aproape în momentul exploziei. Cantitatea totală de artificii confiscate anul acesta de către autorităţile italiene se ridică la aproximativ 130 de tone şi reprezintă un record absolut. Anul trecut captura a fost de "doar" 90 de tone.

Profitând de gălăgia petardelor unii italieni ţin să reînvie tradiţiile Vestului Sălbatic şi ies în noaptea dintre ani cu pistoalele.

Astfel în Napoli, Giuseppe Veropalumbo, 30 de ani, a fost ucis în propria casă de un glonte rătăcit tras de unul dintre cei care petreceau în piaţă.

În Calabria (la Rosarno), Duana Cornelia, de 17 ani, a fost împuşcată de către Giuseppe Ceravolo de 29 de ani. Cornelia şi Giusppe aveau împreună o fiică de 2 luni. Italianul a pus mâna pe pistol la aflare veştii că tânara româncă are de gând se mute înapoi la părinţii ei.

Update, ora 12.30:

Din cercetările preliminare ale poliţiei reiese că asasinul Corneliei Duana era însoţit în momentul delictului de fraţii Giacomo şi Domenico Stavolta, de 28 de ani, respectiv 18 ani, din Rosarno.

Cei doi fraţi au povestit poliţiei modul în care românca a fost ucisă şi au indicat locul unde a fost ascunsă arma crimei; un pistol de calibrul 7,65 mm, de fabricaţie spaniolă şi cu seria ştearsă.

Giuseppe Ceravolo venise acasă la p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum o ora
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum o ora
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Medicul Tudor Ciuhodaru, dezvăluiri de ultimă oră despre Florin Piersic: ”Prognosticul este rezervat”

Cancan acum 29 minute
Florin Piersic (88 de ani) se află internat pe secția de Terapie Intensivă, după ce a fost operat de urgență. Medicul Tudor Ciuhodaru a oferit informații referitoare la starea de sănătate a marelui actor care a acuzat stări de rău la finalul unui sp

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 47 minute
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

News.ro acum o ora
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează BBC. Poliţia a declarat că persoanele arestate făceau parte dintr-un grup inf

Încrederea Ucrainei în aliaţii NATO a fost afectată de eşecurile în livrarea de arme, afirmă Jens Stoltenberg. El sugerează ca NATO să preia de la SUA coordonarea ajutorului militar

News.ro acum o ora
Încrederea Ucrainei în aliaţii săi din NATO "a suferit o lovitură" din cauza întârzierilor şi eşecurilor în livrarea de arme pentru războiul împotriva invaziei ruse, a declarat şeful NATO, Jens Stoltenberg, într-o discuţie cu Reuters avută în timp c

O ofensivă militară israeliană la Rafah ar reprezenta o "escaladare intolerabilă", avertizează secretarul general al ONU

Ziare.com acum 19 minute
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a avertizat marţi, 30 aprilie, că o ofensivă militară israeliană la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, ar însemna o "escaladare intolerabilă", relatează AFP. "Un asalt militar asupra Rafah ar constitui o escalada

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 2 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Vremea

București
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

17°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/14°
mie.

12°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°