Noua variantă a programului Prima casă discutată ieri de Guvern cu bancherii urmăreşte împărţirea riscului de creditare între stat şi bănci în proporţii egale, fără a fi schimbate condiţiile legate de dobânzi.
Mai multe bănci au în prezent în ofertă finanţări ipotecare mai ieftine decât creditele Prima casă, deşi pentru acestea beneficiază de garanţia statului, deci riscul asumat este mai mare. Din perspectiva clientului, creditele Prima casă au avantajul necesarului mai mic de avans, de cel puţin 5% din sumă faţă de 25% cât cer băncile în mod obişnuit, deşi birocraţia este mai mare şi uneori şi costul.
Ieri premierul Emil Boc s-a întâlnit la Ministerul Finanţelor cu reprezentanţii băncilor. "Vrem să dublăm numărul beneficiarilor prin dublarea plafonului actual al garanţiilor. Dacă băncile acceptă această variantă, vor mai fi încă 1,5 miliarde de euro în sistem. Băncile să suporte 50% din risc şi statul 50%."
La 1,5 mld. euro garanţii se pot adăuga încă 1,5 mld. euro, a spus Boc după întâlnirea avută la Ministerul Finanţelor.
Guvernul a alocat plafoane de garanţii de 1 mld. euro în 2009 şi 700 mil. euro în 2010, din care 200 mil. euro au fost reportate pentru ediţia 2011. În prezent statul îşi asumă întregul risc, creditele bancare acordate pentru cumpărarea unei locuinţe prin programul Prima Casă fiind garantate în totalitate de stat.
La discuţiile de la Finanţe a fost prezent Gheorghe Ialomiţianu, ministrul de resort, Bogdan Drăgoi, secretar de stat responsabil cu Trezoreria, şi Aurel Şaramet, preşedintele Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri. Numărul băncilor participante la programul Prima casă a rămas constant faţă de anul trecut, la 21 de instituţii.
La discuţiile de la Ministerul Finanţelor au participat din partea bancherilor doar Dominic Bruynseels, directorul general