În perioada sovietică, oficial, femeile erau egale în drepturi cu bărbaţii şi erau sărbătorite cu mult fast de 8 martie. În realitate însă erau discriminate tacit prin politica promovată de partid.

Ziua de 8 martie ca sărbătoare a femeii muncitoare a fost iniţiată de partidele de stânga din Statele Unite şi Germania la începutul secolului al 20-lea. Astăzi nu este neapărat o sărbătoare comunistă, fiind marcată în circa 30 de ţări, este adevărat, în mare parte din Europa Centrală şi de Est şi în statele post-sovietice. Dincolo însă de retorică, puterea comunistă a promovat o politică ce nu a dus la emanciparea femeii şi, mai mult, pentru o perioadă îndelungată, a subminat familia ca celulă a societăţii, încurajând „amorul liber şi fără obligaţii".

Familia, „celulă a societăţii burgheze"

Comunismul şi-a propus de la bun început să lichideze inegalităţile pe toate planurile, fie social, naţional, dar şi gender. Femeia trebuia să devină egalul bărbatului. Imediat după revoluţia din octombrie 1917, bolşevicii au lansat o politică de subminare şi chiar distrugere a familiei. Şi asta pe motiv că familia era privită drept o instituţie de tip burghez prin care se transmiteau valorile vechii societăţi. Statul comunist pretindea stabilirea unui control total asupra societăţii şi familia a fost considerată un impediment serios în calea atingerii acestui obiectiv.

Copiii nu mai trebuiau să asculte de părinţi, ci de partid. Astfel se naşte mitul despre Pavlik Morozov, copilul-„model" al societăţii comuniste care şi-ar fi trădat părinţii în 1932, în timpul colectivizării şi foametei. În realitate, majoritatea cercetătorilor consideră că Pavlik Morozov a fost omorât mai degrabă acccidental în timpul unei altercaţii cu nişte copii cu care se juca. De asemenea, versiunea că a pârât la OGPU mai degrabă vecinii decât proprii părinţi pare a fi mai verosimilă (aprop