Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Trofeul Europa League a ajuns la Bucureşti » Nu e Ateneu' păzit ca trofeu'!

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 12 aprilie 2012 · ·

Cupa se află pînă mîine în faţa Ateneului, păzită straşnic de un dispozitiv format din 60 de agenţi. Pînă pe 9 mai, ziua finalei, pe tot traseul bucureştean, "comoara" va fi apărată de BGS: e chiar originalul, argint masiv, în valoare de 23.000 de euro!

30 de bărbaţi solizi, în costume identice şi cu ochelari de soare. Lîngă ei, covorul roşu pe care Mircea Sandu păşeşte radios, însoţit de Platini şi primarul Oprescu. E varianta Oscarului dîmboviţean din Săptămîna Mare: ora 16:00, Naţional Arena, trofeul Europa League e adus de Săpunaru, cîştigătorul ediţiei de anul trecut, cu FC Porto.

"Însuşi Mircea Sandu" şi "inspectorul" Mitică

Mai punctuali ca oricînd, Naşu' şi Oprescu răspund presei cu chipuri luminoase. În salonul VIP, aperitivele şi cocktailurile se rotesc ameţitor. Precipitaţi, angajaţii Primăriei anunţă "că-i gata, tre' să ieşim la şcenă, pe inel!". După ce Mitică Dragomir inspectează zona decretînd "e frumos, dom'ne!", Andi Moisescu şi Ioana Cosma devin gazde mai mult decît bune: "Îl invităm pe însuşi preşedintele UEFA, marele jucător de legendă, Michel Platini!", "pe însuşi cel care a adus finala la Bucureşti, Mircea Sandu!".

Săpunaru tremură de emoţie şi îşi freacă mîinile continuu, "regele" Hagi se aşază lîngă Piţurcă în rîndul trei, în timp ce prima linie lîngă scenă e de lux: Lefkaritis, Naşu', Platini, Oprescu, Belodedici, Dragomir.

Starul Belodedici şi Cupa păzită în noapte

Obiectul în jurul căruia e construit totul e o cupă de argint, pe soclu de marmură galbenă, estimată la 23.000 de euro. Realizată de atelierele Bertoni pentru finala UEFA din '72, cîntăreşte 15 kilograme. Amănunt probat de doi oameni de la BGS care au purtat-o într-un jeep alb decapotabil de la Naţional Arena la Ateneu. Aici se vînzolesc o sută de puşti veniţi cu părinţii, cam tot atîţia cîţi jurnalişti şi forţe de ordi

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 46 minute
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Oficial de la DNA Procurorii explică de ce l-au trimis în judecată de IPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța anunță că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Petrescu Teodosie, arhiepiscop al Tomisului (funcționar public în sensul legii penale),

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 49 minute
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 2 ore
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Prețul gazelor a scăzut cu 20% în ultima lună / Măsura PSD de plafonare a prețurilor dă rezultate

Gandul acum 25 minute
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 5 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Metroul va circula direct între staţiile Pipera şi Tudor Arghezi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Metrorex, intervalul de succedare a trenurilor la orele cu vârf de trafic va fi de patru minute. Timpul de parcurs a trenurilor de metrou dintr-un capăt în altul al Magistralei 2 va fi de aproximativ 30 minute. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu:

Drumarii anunţă că Transalpina rămâne închisă circulaţiei rutiere / Căderi de pietre înregistrate în zonă – FOTO / VIDEO

News.ro acum 19 minute
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atâta timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică.

Europa se confruntă cu o epidemie de tuse convulsivă, avertizează Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor

News.ro acum 25 minute
Ţările europene au raportat o creştere bruscă a numărului de cazuri de tuse convulsivă în 2023 şi în primul trimestru din 2024, cu un număr de 10 ori mai mare de cazuri identificate decât în fiecare dintre cei doi ani anteriori, relatează Reuters. Î

Pedeapsa primită de Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, după interviul dat din penitenciar protestatarului ”Ceaușescu”

Ziare.com acum o ora
Aflat în penitenciarul Poarta Albă, Vlad Pascu, șoferul drogat care a provocat accidentul mortal din 2 Mai, a primit o sancțiune. Comisia de disciplină i-a interzis miercuri, 8 mai, poate cel mai important drept în închisoare timp de trei luni. Vlad

Vremea

București
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

20°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°