Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristi Puiu: „Mi se pare incredibil ca ministrul Culturii să subscrie la o asemenea mascaradă”

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 18 iunie 2012 ·

Protestul iscat azi-dimineață din cauza ordonanţie de urgenţă privind statulul Institutului Cultural Român, la care au participat valoroși oameni de cultură, a strâns zeci de persoane în faţa Ambasadei Canadei. Regizorul Cristi Puiu și-a manifestat nemulțumirea față de modul în care a fost demisă conducerea ICR.

Cristi Puiu și-a manifestat nemulțumirea față de modul în care a fost demisă conducerea ICR

Sursa: Codrin Prisecaru PROTEST ICR

Sursa: Codrin Prisecaru Protest ICR

Sursa: Codrin Prisecaru Protest ICR

Sursa: Codrin Prisecaru

Sursa: Codrin Prisecaru

Artişti, din toate domeniile, de la regizori cunoscuţi la coregrafi, artişti plastici sau scriitori au decis că Ambasada Canadei este potrivită pentru acest protest pentru că este în acelaşi timp şi o ţară neutră şi este şi un miraj al multor Români pentru un trai mai bun.

În faţa ambasadei de pe Bulevardul Kiseleff, chiar lângă sediul PSD, s-a strâns încet-încet un grup măricel. Din el făceau parte personalităţi ca Florin Iaru sau Cristi Puiu, dar și tineri artiști. Toţi veniseră să susţină cauza fostei conduceri ICR.

“Ne-au deranjat foarte tare anumite declaraţii ale ministrului Culturii care întoarce cumva România într-o stare în care nu am mai fost de multă vreme. Noi vrem un spirit contemporan şi ne întoarcem la talpa ţării. Vorbim de ordonanţa 27/2012. lucrul asta ni se pare pare scandalos pentru că instituţia asta a funcţionat – impecabil poate e mult spus – dar a constituit un model”, povesteşte coregraful Mihai Mihalcea, cel care a dezbătut cu jandarmii agitați din faţa ambasadei legalitatea protestului.

Alungaţi din faţa Ambasadei Canadei

Cum nu avea aprobare pentru a staţiona în faţa Ambasadei Canadei, grupul a fost rugat la scurt timp după începerea protestului să plece. După apariţia c

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum 58 minute
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 5 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 4 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Două persoane care vindeau droguri la un festival din Mamaia, reţinute

Mediafax acum o ora
Poliţia Constanţa transmite, uni, că poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa, a

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Aglomerație în drumul spre Capitală: Poliţiştii recomandă deplasarea pe rute alternative

Wall-Street.ro acum 3 ore
Poliţiştii rutieri le recomandă conducătorilor auto să ia în calcul şi deplasarea pe rute alternative pentru a evita aglomeraţia din ultima zi a minivacanţei de Paşte, scrie Agerpres. Conform Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţie

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°