Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecătoarea din Iaşi urmărită penal pentru luare de mită, suspendată din funcţie

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 30 ianuarie 2011 ·

Angela Ungureanu, magistratul de la Judecătoria Iaşi urmărit penal de DNA pentru luare de mită, a fost suspendat din funcţie de Secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. Judecătoarea este cercetată în stare de libertate. Sursa: Maria Craus

"Pe 27 ianuarie inculpata, judecător la Secţia Civilă a Judecătoriei Iaşi, i-a solicitat unui avocat, denunţător în cauză, suma de 500 de euro cu titlu de împrumut. Cu aceeaşi ocazie, judecătorul i-a dat de înţeles avocatului că va face demersurile necesare pentru a urgenta tehnoredactarea unei hotărâri pe care el o pronunţase în cursul lunii noiembrie 2010, în cadrul unui proces civil, şi că va semna hotărârea.

Avocatul reprezentase interesele legale ale părţii care câştigase procesul. Solicitarea împrumutului s-a făcut în condiţiile în care judecătorul Angela Ungureanu nu mai discutase niciodată în cadru particular cu persoana denunţătoare ci exclusiv în context profesional", se arată în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale. Pe 28 ianuarie magistratul a primit de la avocat suma de 2.500 de lei şi a reiterat promisiunea de a urgenta tehnoredactarea şi semnarea hotărârii din dosarul civil.

Consiliul Superior al Magistraturii nu a avizat arestarea judecătoarei

Magistratul Angela Ungureanu a primit vineri seara ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore însă procurorii nu au mai propus-o pentru arestare întrucât au primit aviz nefavorabil de la Consiliul Superior al Magistraturii.

Angela Ungureanu este cel de-al doilea judecător din Iaşi suspendat din funcţie ca urmare a începerii urmăririi penale pentru luare de mită. În luna noiembrie a anului trecut magistratul Georgeta Buliga, de la Secţia Civilă a Curţii de Apel Iaşi, a fost suspendat din funcţie după ce a primit 4.000 de euro de la un denunţător căruia îi dăduse câştig de cauză într-un proces de partaj

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum o ora
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 3 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum o ora
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

NATO condamnă „acțiunile rău intenționate” de pe teritoriul a șapte state membre

Wall-Street.ro acum 2 ore
Statele membre ale NATO s-au declarat "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o ameninţare la adresa securităţii lor", informează AFP, citată de Agerpres. Într-

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 2 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 3 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 3 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

18°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

11°
joi

12°/14°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

18°
joi

12°/21°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°