Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un elicopter s-a prăbuşit în sudul Franţei. Şase persoane au murit şi una este rănită

Publicat in Antena 3, miercuri 25 iulie 2012 ·

Update 20.20 - Şase persoane au murit, miercuri, după prăbuşirea unui elicopter Eurocopter care efectua un zbor-test în Defileul Verdon (sudul Franţei), anunţă autorităţile regionale, citate de AFP. Un purtător de cuvânt al companiei Eurocopter a confirmat că cele şase victime sunt angajaţi ai grupului.

Elicopterul efectua un zbor-test înainte de a fi livrat Albaniei. Accidentul a avut loc în apropierea comunei La Palud-sur-Verdon din regiunea Provence, probabil din cauză că elicopterul a atins un cablu electric.

Update 19.30 - Cinci persoane şi-au pierdut viaţa miercuri în prăbuşirea unui elicopter aparţinând grupului Eurocopter, în Defileul Verdon, din sud-estul Franţei, au anunţat autorităţile locale, informează AFP.

Ministerul Apărării a dezminţit că este vorba de un aparat al armatei terestre franceze, după ce mai multe surse furnizaseră iniţial această informaţie. Potrivit aceleiaşi surse, elicopterul care s-a prăbuşit era un aparat al Eurocopter care urma să fie primit de către un client al grupului.

Un purtător de cuvânt al grupului a confirmat că aparatul a fost fabricat de Eurocopter, fără a da alte detalii în acest stadiu. Echipele de salvare au dificultăţi în a ajunge la zona accidentului, care este foarte abruptă, potrivit pompierilor.

____________________________________________________

Cel puţin trei persoane au murit, miercuri, după ce un elicopter Puma al Forţelor terestre franceze s-a prăbuşit în Defileul Verdon (sudul Franţei), anunţă autorităţile regionale, citate de AFP.

Conform bilanţului preliminar, în afara celor trei morţi rezultaţi în urma accidentului, mai este vorba de o persoană rănită.

Update 20.20 - Şase persoane au murit, miercuri, după prăbuşirea unui elicopter Eurocopter care efectua un zbor-test în Defileul Verdon (sudu

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la un depozit de mase plastice din Bacău. A fost trimis mesaj RO-Alert

Mediafax acum o ora
La faţa locului au fost trimise patru autospeciale de stingere şi o ambulaţă SMURD, iar ulterior forţele au fost suplimentate cu patru autospeciale de stingere şi o ambulanţă SAJ. Potrivit ISU Bacău, incendiul se manifestă violent, cu flacără şi deg

Sfârșit violent pentru o femeie din sectorul 3 al Capitalei. A murit după ce s-a aruncat de la etaj

Ziare.com acum o ora
Printr-un apel la 112, polițiștii Secției 23 din București au fost anunțați vineri, 31 mai, că o persoană s-a aruncat de la etaj, dintr-un imobil situat în Sectorul 3. Deplasându-se la fața locului, agenții au constatat că incidentul se confirmă. Di

Trapperul Gheboasă, trimis în judecată pentru deţinere de droguri

HotNews acum 3 ore
Trapperul Gabriel Gavriş, cunoscut cu numele de scenă Gheboasă, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru deţinere de droguri în vederea consumului, informează Agerpres. Trapperul Gheboasă, în concertFoto: AGERPRES „Din probele administr

Donald Trump a anunţat că va face apel la verdictul pronunţat joi. Contracandidatul lui Joe Biden a fost găsit vinovat în toate cele 34 de capete de acuzare

Mediafax acum o ora
Trump şi-a repetat acuzaţiile potrivit cărora procesul a fost o încercare de a împiedica revenirea sa la Casa Albă şi a avertizat că acesta a arătat că niciun american nu este la adăpost de urmărirea penală motivată politic. „Dacă îmi pot face asta

Ministrul Afacerilor Externe: Rusia şi-a intensificat acţiunile hibride asupra membrilor Alianţei

G4Media acum o ora
Rusia şi-a intensificat acţiunile hibride asupra membrilor NATO, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, transmite Agerpres. Ea a participat la reuniunea informală a miniştrilor de Externe din statele me

Szijjarto: Guvernul nu va permite ca Ungaria „să fie absorbită în nebunia războiului a NATO” / „Expresul războiului a plecat din penultima staţie”

G4Media acum o ora
Ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a afirmat vineri, după reuniunea de la Praga a omologilor săi din NATO, că s-au făcut „unele declaraţii care arată o totală lipsă de raţiune”, dar că guvernul său nu va permite ca Ungaria „să fie absorbită

Vlad Pascu rămâne în arest preventiv. Autorul accidentului de la 2 Mai poate face apel la decizia instanței

HotNews acum 4 ore
Judecătoria Mangalia a respins, vineri, cererea lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai în urma căruia şi-au pierdut viaţa, de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată

Irina Begu, eliminată în runda inaugurală de dublu la Roland Garros – Monica Niculescu s-a calificat în turul doi

HotNews acum 21 minute
Perechea formată din Monica Niculescu și spaniola Cristina Bucsa s-a calificat vineri în turul al doilea de dublu la Roland Garros, după o victorie obținută în două seturi. Monica NiculescuFoto: PA Images / Alamy / Alamy / Profimedia >> CORESPONDENȚ

Aflat la Stockholm, Zelenski a încheiat acorduri de securitate pe termen lung cu Suedia, Norvegia şi Islanda. Până acum, 15 state au încheiat astfel de înţelegeri cu Ucraina

News.ro acum 47 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a încheiat vineri acorduri de securitate pe termen lung cu Suedia, Norvegia şi Islanda, un semn al angajamentului occidental faţă de Ucraina, în timp ce Kievul caută sprijin militar suplimentar din partea Oc

Vin banii pentru milioane de români. Cardurile de alimente vor fi încărcate cu o nouă tranşă

Mediafax acum 6 ore
„Încărcarea cardurilor de alimente(tichete sociale) cu o nouă tranşă de 250 lei va începe din data de 14 iunie pentru un număr de aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili. Procesul de încarcare a cardurilor se va desfăşura în perioada 14-25

Vremea

București
acum

27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/30°
dum.

19°/31°
lun.

21°/33°
Iasi
acum

25°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/30°
lun.

16°/30°
Constanta
acum

23°
vin.

16°/23°
sâm.

18°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/27°
lun.

18°/25°