Sub bolta plină de aguride, la un pahar de suc galben, gospodarul începe a ne explica situaţia: "La grîu nu mai e nimic de treierat, s-a terminat. A ieşit prost anul ăsta, din cauza ploilor, e mai mult negru. În schimb, porumbul se face bine. Uf, ce mai bagă ăsta în sobă". Înalt, aţos, cu părul alb şi ochi albaştri, omul îşi şterge fruntea de transpiraţie cu dosul palmei. "Pe canicula asta, mai bine dorm în pivniţă. Dau borcanele cu murături la o parte şi mă culc acolo. Mi-aduc aminte tot aşa, de o zi caldă cînd trebuia să săpăm porumbul. Nu puteai să te întinzi pe jos, unde era mai umbră, să te odihneşti, că-ţi venea în nas praful de la erbicidele care tocmai fuseseră date. Te îneca toată otrava aia." "Vasăzică nu era nici atunci o agricultură mai ecologică, aşa cum se crede astăzi?" "Nuuu, nici vorbă, dădeau cu azot şi cu tot felul de chimicale şi pe atunci, ba chiar mai rău ca acum. Era Marin, ăla mare de la partid care-i controla pe toţi. Eu îl ştiam. Nu umbla decît cu ăia, cei mai mari din judeţ, de la securitate sau partid. Cu miliţienii ăştia de pe aici se purta de parcă erau nişte ţînci. Le zicea să se care. La Revoluţie l-au căutat unii să-i facă felul...

Dacă vreţi bio, hai să vă arăt aci la mine în grădiniţă. Ia uite ce roşii am... cît ţîţa de femeie." Şi roşiile, încă necoapte, atîrnau pe araci, chiar aşa cum zicea el. "Varza mi-au mîncat-o graurii şi ciorile. Toate frunzele-s mîncate, ia uite ce mi-au făcut nenorocitele. Le-am pus o sperietoare, un păpuşar, ia să vină ăla micu’, să vadă dacă-i place păpuşarul nostru." Erau două beţe în cruce de care şedea agăţat un sac albastru de plastic cu o şapcă, tot albastră, în vîrf. "Uite, eşti cît el de mare, ce-ai mai crescut, măi băiete, dar vorba ceea: ce trăieşte, creşte. Iar aci " ne zice în timp ce-şi continuă turul prin grădina de zarzavaturi " am ardei în trei culori, uite, acum sînt aşa cum nu