Renault a prezentat astăzi la Salonul Auto de la Frankfurt patru concepte de automobile cu propulsie electrică, toate urmând să intre în producţie. Unul dintre modele, Fluence, va fi lansat în România la sfârşitul anului 2011.
Conceptul denumit Fluence Z.E. (zero emissions), prezentat de Renault la Frankfurt, păstrează trăsăturile de design ale modelului Fluence, care dispune de motorizări cu ardere internă, automobil care va fi lansat în România în luna noiembrie a acestui an.
Versiunea de serie a conceptului Fluence Z.E., un sedan de dimensiuni medii, va apărea în 2011, va avea o autonomie de 160 de kilometri şi va putea fi încărcată la orice priză, un ciclu complet durând opt ore. O altă opţiune de a încărca maşina va fi sistemul denumit "quick drop", prin care bateria consumată va putea fi schimbată, în câteva minute, cu alta încărcată, la un centru specializat.
Directorul general executiv al Renault, Carlos Ghosn, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă organizată în cadrul salonului auto, că Renault îşi propune să devină primul constructor care va produce în masă o gamă largă de maşini electrice, la preţuri accesibile.
Un alt model prezentat de Renault la Frankfurt este Twizy Z.E., cel mai mic dintre cele patru. Acest automobil ţinteşte publicul care foloseşte, în oraş, scutere sau maşini de dimensiuni reduce. Twizy are două locuri, dispuse unul în spatele celuilalt, iar din acest motiv este mai îngust decât alte maşini de două lucruri.
Twizy va putea fi încărcat complet în circa patru ore şi va avea o autonomie de 100 de kilometri.
Renault Zoe Z.E. este un automobil de clasă mică (segmentul B), comparabilă ca dimensiuni cu Renault Clio. În varianta de serie maşina va dispune de patru locuri şi va avea aceeaşi autonomie şi caracteristici de încărcare precum Fluence.
Kangoo Z.E. este un vehicul utilitar, destinat î