Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medal of Honor, de astăzi şi în România

Publicat in Adevarul, vineri 15 octombrie 2010 ·

Pasionaţii de jocuri de război au un nou motiv de bucurie. Cel mai mai nou titlu, Medal of Honor, a ajuns şi în rafturile magazinelor de specialitate din România. Jocul este disponibil pentru calculatoare dar şi pentru o suită de console de joc. Preţurile sunt cuprinse între 169 şi 299 de lei.

Pe fondul războiului din prezent şi inspirat din misiuni reale din Afghanistan, Medal of Honor a fost conceput pe baza unui acces fără precedent la bazele tehnico-tactice ale armatei americane, precum şi la activitatea luptătorilor de elita „Tier 1 Operators”, în rezervă sau activi. Jocul conferă un nou nivel de autenticitate interactivităţii, fiind inspitat de poveştile soldaţilor din războiul din Afghanistan.

Schimbări radicale

Medal of Honor părăseşte teatrul de operaţiuni al celui de-al Doilea Razboi Mondial, pentru prima dată în istoria de 11 ani a seriei, şi pătrunde în Afghanistan, chinuit de războaie, văzut din perspectiva unei echipe de personaje fictive, din rândul luptătorilor de elită „Tier 1 Operators”, un instrument relativ necunoscut al armatei americane. Eşalonul „Tier 1” operează sub autoritatea comandamentului naţional şi întreprinde misiuni atât de periculoase şi specializate, încât este nevoie de luptători de elită.

Autenticitatea şi realismul din campania de single-player din Medal of Honor sunt completate de un mod multiplayer premiat cu titlul de “Cel mai bun Multiplayer de la E3 în 2010” de către GameSpy, cu serverele sale dedicate şi caracteristicile complete realizate de către DICE, oferind astfel una dintre cele mai impresionante experienţe online ale anului.

Preţuri Medal of Honor

MEDAL OF HONOR - PC PC 169,90

MEDAL OF HONOR - PS3 PS3 249,90

MEDAL OF HONOR - XBOX 360 XBOX360 249,90

MEDAL OF HONOR LIMITED EDITION - PC PC 169,90

MEDAL OF HONOR LIMITED EDITION - PS3 PS3 249,90

ME

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 6 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 6 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 6 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 6 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 5 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 6 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 5 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 6 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 6 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°