Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cuvîntul din cuvintele Monicăi Lovinescu

Publicat in Romania Literara, vineri 24 august 2007 ·

Manuscrisele nu ard, îi spune Woland Margaretei, în romanul lui Bulgakov. O consolare pe care şi-o pregătea autorul însuşi, că nu va vedea publicat Maestrul şi Margareta. Aşa s-a şi întîmplat. Manuscrisul său a avut şansă că n-a pierit. Şi totuşi au dispărut pentru totdeauna cărţi, nu numai manuscrise, a căror fragilitate depinde adeseori de un moment de slăbiciune al autorilor, încît am fost emoţionat ca niciodată cînd am aflat că la Humanitas va apărea un roman de tinereţe al doamnei Monica Lovinescu, Cuvîntul din cuvinte. Soarta acestui roman ar fi meritat ea însăşi o carte pereche. Tînăra expatriată scrie în franceză un roman, îl propune unei edituri importante. Manuscrisul îi e respins sub motivul că ar fi prea avangardist. Probabil că adevăratul motiv era demontarea mecanismului totalitarismului comunist într-o formă esenţializată, nu sub aceea a relatării unei experienţe personale sau a unei ficţiuni cu cheie, asta într-o perioadă în care, oricum, textele de această factură nu erau privite cu ochi buni în Franţa. Autoarea nu şi-a încercat şansa şi la alte edituri. A "uitat" manuscrisul şi nici nu a perseverat ca romancieră. N-a uitat în schimb de mesajul acestui manuscris pe care avea să-l poarte asupra sa de-a lungul întregii sale cariere de jurnalistă. Acest roman nepublicat avea să-i modeleze destinul, fiindcă şi în linii mari şi în detalii doamna Lovinescu va rămîne fidelă şi viziunii sale asupra totalitarismului comunist, dar, în mare măsură, şi stilului din Cuvîntul din cuvinte.

Ar fi avut un alt destin tînăra scriitoare de limbă franceză, dacă i-ar fi apărut atunci romanul? Singura care poate da un răspuns de luat în seamă e dna Monica Lovinescu. Era autoarea unui roman despre o lume şi un sistem prea puţin vizitate critic la vremea aceea şi avea cu siguranţă anumite speranţe asupra unei posibile cariere de scriitoare în Franţa. Tînăra exilată -

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 7 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

„Cartelul din Carpați”. Alina Gorghiu despre investigația Recorder: Posibil ca DNA să se sesizeze

HotNews acum 11 ore
Ministrul Justiției Alina Gorghiu a declarat vineri seară, la Digi 24, că e posibil ca DNA să se sesizeze în urma investigației Recorder care a făcut dezvăluiri despre averea impresionantă a primarului liberal Vlad Oprea, o poveste ale cărei ramific

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 9 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 12 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 9 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 8 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Cum poate fi blocată Rusia pe front. Ucraina aşteaptă primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie - surse

Mediafax acum 13 ore
Kievul se aşteaptă să primească primele avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt. Ucraina a încercat să obţină avioane de vânătoare F-16 fabricate în SUA pent

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 11 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Vremea

București
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
Constanta
acum

sâm.

8°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

sâm.

8°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°