Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schema de ajutor MINIMIS prezentată la „Plaza”

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 12 decembrie 2013 ·

Oficiul Teritorial pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie (OTIMMC) Târgu-Mureş în parteneriat cu Federaţia Patronatelor IMM – Regiunea Centru, Patronatul Femeilor de Afaceri – Regiunea Centru şi Patronatul Tinerilor Întreprinzători – Regiunea Centru organizează miercuri, 18 decembrie, de la ora 17.00, la Hotel Plaza din Târgu-Mureş, evenimentul „Lansarea Schemei de Ajutor MINIMIS” – Transparenţă pentru IMM. Scopul evenimentului este prezentarea condiţiilor de finantare pentru proiectele „MINIMIS”, pentru firmele mici şi mijlocii, discuţii şi explicaţii pentru facilitarea accesului la finanţare şi creşterea gradului de absorbţie a acestor fonduri la nivelul judeţelor Mureş, Harghita şi Alba. La eveniment firmele mici şi mijlocii pot veni în contact direct reprezentanţii OTIMMC şi pot primi orice lămuriri în vederea creşterii şansele de reuşită!

100.000 euro pe proiect

Programul de finanţare MINIMIS se adresează întreprinderilor mici şi mijlocii şi cooperaţiei din toată ţara, care s-au înfiinţat de cel puţin un an, care doresc să îşi finanţeze un program de investiţii pe domeniul principal sau secundar de activitate autorizat de cel putin trei luni, prin care vor crea unul sau mai multe locuri de muncă. Sunt eligibile şi firmele care au înregistrat pierderi cu excepţia celor care sunt în dificultate. Suma maximă pentru finanţare este de 100.000 euro/ proiect şi reprezintă maximum 90% din totalul investiţiei. Astfel, aportul propriu este de minimum 10% din total proiect. Aplicaţiile pentru proiecte sunt în forma simplificată şi vor fi verificate la OTIMMC Tîrgu-Mureş pentru firmele din judeţele Mureş, Alba şi Harghita, iar data probabilă pentru înscrierea on-line în programul de finanţare este 15 ianuarie 2014. „Până la evenimentul de la Hotel Plaza vom avea şi Ghidul Solicitantului care va cuprinde fiecare condiţie, fiecare pas care trebuie

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE- Donald Trump a fost găsit vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare în procesul de la New York pentru banii tăinuiţi. Pronunţarea sentinţei a fost stabilită pentru 11 iulie. Primele declaraţii ale fostului preşedinte şi reacţia lui Biden

News.ro acum o ora
Juraţii din procesul de la New York al lui Donald Trump au ajuns la concluzia că fostul preşedinte este vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către vedeta porno Stormy Daniels, făcută cu puţin timp înainte

Ana Bogdan a eliminat-o pe Pavliucenkova şi este în turul trei la Roland-Garros. Următoarea adversară, Svitolina

News.ro acum o ora
Ana Bogdan, locul 64 WTA, s-a calificat, joi, în turul trei al turneului de grans slam de la Roland-Garros. Bogdan a învins-o în turul doi pe rusoaica Anastasia Pavliucenkova, numărul 22 mondial şi cap de serie 20, scor 6-4, 6-4. Meciul a durat o or

Biden a dat în secret Ucrainei permisiunea de a lovi în interiorul Rusiei cu arme americane (Politico)

Ziare.com acum 2 ore
Statele Unite ar fi dat undă verde Ucrainei să folosească arme americane pentru a lovi în interiorul Rusiei, însă doar în apropierea Harkovului, au declarat joi, 30 mai, un oficial american și alte două persoane familiarizate cu problema, citate de

Premierul slovac Robert Fico a fost externat

News.ro acum 2 ore
Premierul slovac Robert Fico a fost externat joi din spitalul din oraşul Banska Bystrica, din centrul ţării, unde a fost operat şi îngrijit în urma unei tentative de asasinat, şi a fost dus la apartamentul său din Bratislava, a anunţat presa slovacă

Scandal în Poliție: Diana Șoșoacă s-a filmat pe o motocicletă a forțelor de ordine purtând și casca unui agent VIDEO FOTO

Ziare.com acum 8 ore
După ce Diana Şoşoacă a postat pe reţelele de socializare un clip în care se urcă pe o motocicletă a Poliţiei, purtând o cască de poliţist, Poliţia Română a demarat verificări. De asemenea, senatoarea s-a fotografiat şi cu un agent de poliţie, îmbră

FC Dinamo s-a despărţit de şase jucători

News.ro acum 4 ore
FC Dinamo a anunţat, joi, că s-a despărţit de jucătorii Goncalo Gregorio, Daniel Iglesias, Domagoj Pavicic, Ricardo Grigore, Neluţ Roşu şi Edgar Ie. “Dinamo este emoţie, Dinamo înseamnă bucurie, Dinamo reprezintă, pentru fiecare dintre noi, o călăto

David Popovici a câștigat finala de 100 metri liber de la Barcelona

Wall-Street.ro acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a câştigat finala probei de 100 m liber, în această seară, la reuniunea Mare Nostrum de la Barcelona, cu timpul de 48,49 secunde, un timp chiar mai bun decât cel scos în semifinala care a avut loc tot astăzi, transmit

Voleibalistul Nicolae Bărbuţă a murit la vârsta de 87 de ani. A fost campion european cu naționala României în 1963

Adevarul acum 5 ore
Nicolae Bărbuţă, campion european în 1963 cu naţionala României, a murit la vârsta de 87 de ani, a anunţat, joi, Federaţia Română de Volei pe pagina sa de Facebook.

Se redeschide circulaţia pe Transalpina din 1 iunie 2024

Mediafax acum 12 ore
CNAIR a decis redeschiderea circulaţiei rutiere pe Transalpina începând cu data de 1 iunie, anunţă Directorul CNAIR, Cristian Pistol. Sectorul de drum montan dintre Rânca şi Curpăt al DN67C (Transalpina) se redeschide pe timpul zilei, în intervalul

LIVE VIDEO | Marea finală Survivor All Stars 2024: Și câștigătorul este…

Cancan acum 8 ore
Marea finală Survivor All Stars 2024 are loc, joi seara, de la ora 20:30, în direct la Pro TV! Iancu Sterp, Zannidache și Andrei Ciobanu sunt concurenții care au ajuns până-n ultima etapă a show-ului. Sorin Pușcașu a fost eliminat în semifinala prod

Vremea

București
acum

17°
vin.

16°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/30°
dum.

19°/29°
lun.

17°/29°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/24°
lun.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°