Scurt spus, a castigat Ion Iliescu. Zambetul sau senin si odihnit ne spune totul. Cinism istoric, viclenie, cadere in timp, amnezie in masa, uitare, dispret. El, nu PSD, nu Oprescu, nu stanga, nu o idee sau un vis, el singur, batranul comunist este marele castigator al alegerilor de la Bucuresti. Iar in el se oglindeste un intreg sistem de putere, trucat si corupt, refuzat de doua ori, in 1996 si in 2004. Dar iata ca Iliescu a gasit un truc dibaci, o cheie fermecata cu care a descis usa interzisa: Bucurestiul.
Capitala l-a huiduit, l-a rugat sa plece acum 18 ani, a implorat istoria sa fie mai blanda si sa aduca dupa sangele revolutiei oameni curati, prospetime si ceva democratie adevarata. Iliescu n-a plecat, s-a infipt cu forta. A cucerit Capitala cu batele minerilor, iar acum sarbatoreste victoria sa din 13-15 iunie impotriva Romaniei cu o noua victorie hoata impotriva Bucurestiului. S-a strecurat cu votul, nu cu bata, pana in inima ei.
L-am vazut la sediul PSD admirandu-si cu un zambet semnificativ, amenintator si rece, copilul politic. Nu, nu cu zambet parintesc, multumit de ispravile odraslei sale. Ci cu o satisfactie feroce, calculata, profund egoista. Am vazut un zambet nepotrivit si insultator pentru ziua de astazi, 15 iunie, zi in care a zdrobit iluziile unei Capitale care ii cerea sa plece. Am vazut un zambet infricosator, de prost augur pentru viitorul lui Mircea Geoana. Am vazut un zambet cinic produs de o spectaculoasa rasturnare de situatie.
Batranelul prafuit si obosit, trimis la pensie in partid de lupii tineri, se intoarce, iata, zambitor si puternic. Veti spune poate: exagerari! Basme! Istorii apuse! Cum poate Iliescu sa-l controleze pe Oprescu? Ce poate face el cu puterea castigata de un independent? Gresit. Oprescu nu e Oprescu. Este produsul unui sistem incubat inainte de 89, crescut si ingrasat de Ion Iliescu,
