Reprezentanţii CJAS Cluj au descoperit că patronul unei farmacii din Turda a trimis spre decontare sute de reţete false. Sursa: CODRIN PRISECARU
Specialiştii în sănătate susţin că numărul reţetelor false din sistemul public de asigurări însumează 15%-20% din totalul celor raportate la casele de asigurări de sănătate. Inclusiv Lucian Duţă, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, confirmă existenţa fraudelor, comise prin eliberarea de reţete false pentru persoane care nu au solicitat medicului vreun tratament.
"Ne lipsesc măsurători obiective pentru a putea spune câte fraude există, dar se observă o creştere prea mare a consumului de medicamente şi foarte multe reţete pentru acelaşi pacient", declara cu puţin timp în urmă preşedintele CNAS.
Prea multe medicamente
Un astfel de exemplu este cel al unui patron de farmacie din judeţul Cluj acuzat de repre zentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) şi cei ai Finanţelor Publice Cluj că a fraudat bugetul asigurărilor de sănătate decontând reţete fictive. Astfel, în doar câteva luni, Achkar Hazem, patronul farmaciei Orient Farm SRL din Turda, a adus bugetului de asigurări de sănătătate un prejudiciu de aproape 50.000 de euro.
Potrivit reprezentanţilor CJAS Cluj, Hazem a prescris alte medicamente decât cele prescrise în reţete, a eliberat cantităţi mai mari de medicamente decât dozele recomandate de către medici şi a trimis spre decontare reţete care nu au fost niciodată eliberate.
Prejudiciul creat a fost estimat la 207.000 de lei, la care se adaugă alte 88.000 de lei, reprezentând profit pentru care sirianul nu a plătit taxe la bugetul de stat, falsificând documentele contabile ale firmei.
Reţete emise pe numele farmacistei
Directorul CJAS Cluj, Emilia Groza, a declarat că inspectorii din subordinea ei au o