Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc: România ar putea accesa cel mult 75 de milioane de euro din Fondul de Solidaritate al UE

Publicat in Romania Libera, vineri 9 iulie 2010 ·

Premierul Emil Boc a declarat vineri, la Galaţi, că România ar putea primi până la 75 de milioane de euro din Fondul de Solidaritate, iar comisarul european Kristalina Georgieva a adăugat că cererea României va fi analizată cu rapiditate de UE, potrivit NewsIn.

Comisarul european pentru cooperare internaţională, ajutor umanitar şi răspuns la crize, Kristalina Georgieva, a declarat că, după ce va fi analizată cu rapiditate de Comisia Europeană, cererea de sprijin pe care România a formulat-o şi urmează să o fundamenteze va fi supusă aprobării Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene, astfel încât România să primească imediat un răspuns.

"Am primit cererea de ajutor (a României, n.r.) pe 2 iulie şi aproape imediat au existat oferte de sprijin din partea mai multor state membre ale Uniunii Europene", a spus comisarul Kristalina Georgieva, declarându-se "încântată" de reacţia Belgiei, care a trimis zece specialişti şi echipamente de necesitate imediată la Galaţi.

În ce priveşte cererea României de accesare a Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene, comisarul a precizat că România va putea accesa Fondul de Solidaritate dacă pagubele provocate de inundaţii depăşesc 0,6% din PIB.

"Dacă pagubele provocate de inundaţii depăşesc 0,6% din PIB, România va putea accesa Fondul de Solidaritate. Cererea (fundamentată, n.r.) trebuie să ajungă în termen de zece săptămâni de la momentul producerii dezastrelor. Comisia va urmări prezentarea ei şi supunerea aprobării, cu rapiditate, în Parlamentul European şi apoi în Consiliul Uniunii Europene. Dacă cererea va fi aprobată, banii vor fi transferaţi către România", a spus comisarul Kristalina Georgieva, adăugând că România are experienţa accesării Fondului de Solidaritate. "În trecut, România a primit puţin peste 83 de milioane de euro din Fondul de Solidaritate", a spus Georgieva.

Acum, ţar

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum 36 minute
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 37 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Aurora boreală, vizibilă în mai multe zone ale României

Mediafax acum 2 ore
În noaptea de 10 spre 11 mai românii au fost martorii unui fenomen rar, care nu este specific ţării noastre. Aurora boreală a fost vizibilă în mai multe zone ale României, printre care Alba, Buzău şi Prahova. Fenomentul este generat de o furtună sol

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum o ora
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum 15 minute
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 3 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Traficul feroviar este oprit după un accident între Avrig și Făgăraș. O persoană a murit după ce o mașină a fost lovită de tren

HotNews acum 52 minute
​Un accident feroviar a avut loc sâmbătă, în jurul orei 8:00, la o trecere la nivel cu calea ferată dintre Avrig-Făgăraș, după ce șoferul unui autovehicul s-a angajat în traversarea căii ferate fără să se asigure și a intrat în coliziune cu trenul I

Gropi comune în Gaza: Consiliul de Securitate al ONU solicită o anchetă independentă „imediată”

HotNews acum 3 ore
onsiliul de Securitate al ONU a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a unor gropi comune în care au fost îngropate "sute" de persoane, scrie AFP. Un tanc al armatei israeliene intră în or

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 11 mai 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Mochie. Acesta a fost în zilele împăratului Diocleţian şi ale lui Laodichie, proconsulul Europei. Şi era preot al sfintei biserici a lui Dumnezeu celei din Amfipol. Pări

Vremea

București
acum

18°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

19°
sâm.

12°/19°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°