După ce Traian Băsescu - (îl ştiţi, lucrează ca un japonez în perioada boom-ului, 16 ore pe zi) - ne-a urat să muncim bine, a venit şi ecoul. Boc la Bistriţa-Năsăud: "Cu pomană şi cu întins mâna nu se poate la infinit".
Republica asta de pomanagii se conduce cu îndemnuri şi lozinci. Epoca "Sătrăiţibine" a dispărut ca afişele electorale de pe garduri.
"Românii sunt păcăliţi zilnic, sunt minţiţi… Nu putem să ne lăsăm păcăliţi la nesfârşit de iluzii". Le zice bine. E Băse? Ebisu. Zeul Norocului, în timpul liber. Fiindcă şi-a luat al doilea job. Ebisu, vechiul zeu, e mereu binedispus, vine de pe mare şi ţine în braţe un peşte tai. Ebăse al nostru ne ţine pe uscat şi, din când în când, ne anunţă că iar am ieşit din recesiune. O să-i ridicăm şi noi temple, ca niponii. O să-l celebrăm, ca ei, prin bătăi din palme.
Doarme puţin, cât să viseze "fete rujate, cu ochii cât cepele". După cum le descrie, seamănă cu nişte personaje din teatrul kabuki. Doar că nu declamă tirade din "Osome Hisamatsu Ukina no Yomiuri", ci latră şi schelălăie: "Baniiiiiii!… Băniiiiiiişorii…" Ăsta da coşmar! Numai guri şi ochi. Ce pretenţie să ai? Fetele astea rujate, cu ochii cât cepele, nu sunt gheişele din Kyoto, care în războiul din 1904, patrioate, şi-au donat armatei primul strat de kimono, rămânând cu ultimele două.
Din obedienţă, Boc are şi el mici coşmaruri. Mâini multe, întinse spre el. Îl ating. Se gâdilă. Se trezeşte.
Ce mare lucru ne cere Zeul din Deal? Să muncim şi să fim optimişti. Să închidem televizoarele. Să nu cădem în plasma lor, ca într-o prăpastie de adjective care pulsează. Şi, întocmai ca Ebisu, Zeul surd al Norocului, se întoarce pe partea cealaltă contemplându-şi noul coşmar: patruzeci de milioane de ochi holbaţi, douăzeci de milioane de guri tăbărând asupra lui, şi universul legănându-se ca o zdreanţă pe sârmă, şi o singură voce, autoritară, aduc
