Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorul Regiei de Apa si-a dat demisia

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 21 iunie 2006 ·

Gheorghe Popescu, directorul Regiei Autonome de Apa Craiova, si-a depus luni demisia, urmând sa ocupe functia de director tehnic in cadrul aceleiasi structuri. Dupa ce a fost atentionat in mai multe rânduri ca nu are calitati de manager, Popescu a lasat liber scaunul de director general al regiei. Schimbarile mult anuntate, in acest an, de executivul Primariei Craiova la regiile din subordine au avut luni primul efect, directorul Regiei Autonome de Apa (RAA) Craiova, Gheorghe Popescu, dându-si demisia. Desi in demisia depusa la municipalitate nu a precizat motivele, Popescu le-a cerut edililor incadrarea intr-o functie corespunzatoare pregatirii sale in cadrul RAA Craiova. Ieri, acesta a refuzat sa comenteze din ce cauza nu a mai vrut sa indeplineasca functia pe care o detinea. Pe de alta parte, fostul sef al acestuia, viceprimarul Gheorghe Nedelescu, a tinut sa precizeze ca Popescu avea reale probleme cu managementul regiei. „Cu Popescu am purtat mai multe discutii, explicându-i ca lucrurile nu merg intr-o directie buna la aceasta regie si trebuie sa faca ceva. Desi era in functie de peste un an, nu a reusit sa ia masuri drastice impotriva angajatilor pusi pe tânjala si nici nu s-a impus in fata subalternilor. El este un bun profesionist, fiind inginer de profesie, insa nu are calitati de manager si a decis sa plece din functia pe care o avea“, a explicat Nedelescu. Conform legii, Directia Tehnic, Investitii si Gospodarire Comunala din cadrul primariei a intocmit un referat pe care l-a inaintat spre contrasemnare primarului, acesta la rândul lui fiind de acord. Directorul tehnic, schimbat de... directorul tehnic Ieri, in urma analizarii cazului „Popescu“, executivul primariei a decis ca acesta sa ocupe functia de director tehnic interimar la RAA Craiova. Precizam ca pâna pe 13 decembrie 2004 Gheorghe Popescu a ocupat postul de director tehnic, dupa aceasta data fiin

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum o ora
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

România asigură peste 20% din consumul de carne de oaie din UE, susține ministrul Agriculturii

Ziare.com acum 26 minute
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, 12 mai, că România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie. "Mă bucur că particip astăzi la o tradiţie pe care o respectaţi de ani de zile - Sâmbra Oilor. Dumn

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Irina Begu s-a calificat în optimi la Roma

News.ro acum 3 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, duminică, în optimi la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma. Irina Begu a trecut în turul trei de favorita 27, jucătoarea belgiană Elise Mertens, numărul 30 WTA, scor 6-2, 6-0. Meciul a durat o oră şi 18

Interzicerea exporturilor de arme din Marea Britanie către Israel ar întări Hamas, afirmă ministrul de externe David Cameron

News.ro acum o ora
Oprirea vânzărilor de arme britanice către Israel, dacă acesta lansează un atac terestru asupra Rafah, în Fâşia Gaza, ar întări Hamas, a declarat duminică la BBC ministrul britanic de externe David Cameron, o declaraţie contradictorie cu punctul de

Sebastian Burduja: Studiile de la Harvard şi Stanford mi le-am „permis” prin muncă şi rezultate. Acolo poţi studia în funcţie de ceea ce ai în cap, nu de ceea ce ai în buzunare / Ce arată însă paginile oficiale ale celor două universități

HotNews acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, afirmâ duminică, într-o postare, că studiile de la Harvard şi Stanford şi le-a „permis” mai ales prin muncă şi rezultate, el arătând că la aceste două mari universităţi poţi să studiezi în fun

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 6 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Simona Halep şi-a afat prima adversară de la Trophée Clarins

News.ro acum 12 minute
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Trophée Clarins, turneu de categorie

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum 4 ore
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost lichidat/ Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 2 ore
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salcea.

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/18°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/15°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°