Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fermă din Codlea, transformată în scrum

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 23 noiembrie 2006 ·

O fermă din Codlea a ars aproape în întregime, ieri dimineaţă. 50 de tone de furaje şi mai multe găini au fost înghiţite de flăcări, iar din construcţie au mai rămas doar pereţii exteriori. Valoarea totală a pagubelor este de ordinul milioanelor de lei noi, iar proprietarul fermei crede că focul a fost provocat de o mână criminală.

Incendiul a fost observat de paznicul unei ferme învecinate. Omul a anunţat imediat pompierii. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov au intervenit cu cinci autospeciale şi s-au luptat cu flăcările mai bine de patru ore. Militarii au reuşit să salveze din incendiu 21 de vaci şi zece porci. „Intervenţia a fost dificilă pentru că focul se propaga foarte repede din cauza furajelor. Am reuşit, totuşi, să scoatem animalele şi să lichidăm incendiul”, a precizat sergentul major Adam Becsek, unul dintre pompierii care au intervenit la ferma de la Codlea. Fermierul este disperat. El spune că, pe lângă faptul că munca lui de zece ani s-a dus pe apa sâmbetei, nu are cu ce-şi hrănească animalele, pentru că toate furajele au fost mistuite de flăcări. Omul crede că focul a fost provocat de o persoană rău intenţionată. „Acum trebuie să găsesc un loc unde să adăpostesc animalele. Dar nu ştiu ce le voi da de mâncare pentru că nu mai am furaje. Pagubele sunt foarte mari şi nu am avut asigurare pe aceste bunuri. Vroiam să fac anul viitor. Eu cred că cineva a pus focul, dar nu ştiu cine pentru că eu nu am duşmani. Instalaţia electrică era nouă”, a declarat Ioan Blaj, proprietarul fermei. Specialiştii încearcă să stabilească acum cauzele incendiului. O fermă din Codlea a ars aproape în întregime, ieri dimineaţă. 50 de tone de furaje şi mai multe găini au fost înghiţite de flăcări, iar din construcţie au mai rămas doar pereţii exteriori. Valoarea totală a pagubelor este de ordinul milioanelor de lei noi, iar proprietarul fermei

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 3 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 48 minute
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum 33 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum 2 ore
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 5 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Decizie fără precedent: Concurentul olandez Joost Klein, unul dintre favoriţi, a fost dat afară din finala Eurovision

News.ro acum 2 ore
Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, după o plângere a unui membru al echipei de producţie, au anunţat organizatorii, adăugând noi dureri de cap pentru gazda Suedia, care se confruntă cu prote

Nikki Haley, în vederile echipei lui Donald Trump pentru funcția de vicepreședinte

HotNews acum o ora
Principala contracandidată a lui Donald Trump în alegerile interne ale Partidului Republican, Nikki Haley, este acum examinată activ de echipa de campanie a fostului președinte pentru a-i fi parteneră ca propunere de vicepreședinte în alegerile prez

Ministrul Rafila, despre starea lui Florin Piersic- „Evoluţia artistului este una favorabilă“

Ziua Constanta acum 3 ore
Evoluţia artistului Florin Piersic, operat la Spitalul "Foişor" din Capitală, este una favorabilă, a anunţat sâmbătă ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. "Am şi eu informări periodice. Cel puţin ultima, pe care am avut-o dimineaţă devreme, era fav

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România, spune Alexandru Rafila, avertizându-i pe adulți să se vaccineze deoarece riscă o formă „mult mai agresivă”

HotNews acum o ora
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în țara noastră. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, „probabil mai mult decât în alte ţări”, și a fă

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°