Nu este de mirare că, o dată ce s-a decis să îşi fie propriul manager de comunicare, Adrian Năstase nu a stat mult pe gânduri şi a trecut la treabă. Cea mai nouă dovadă în acest sens este cartea "Blog'n roll" (Editura Uranus, 2009).
Prima cale de atac a fost scrisul la gazetă. Poate, la început, rubrica sa din Jurnalul Naţional va fi părut unora un exerciţiu futil, o ocupaţie a fostului premier şi lider de partid numai bună să îi treacă vremea şi să îi ocupe timpul liber pe care i-l făcuseră cadou unii dintre cei mai înfocaţi adulatori ai săi de până mai ieri. Încet, dar sigur, rubrica şi-a desenat un profil distinct, inconfundabil, dezvăluind o ipostază nouă a lui Adrian Năstase. Ion Cristoiu nu s-a sfiit să vadă în Adrian Năstase un analist politic în toată puterea cuvântului. De data asta, vedem că ipostaza nouă în care iese în lume Adrian Năstase, cea "blogdamnat la internet" (cum îi place să îşi spună!), este complementară celei de publicist.
EXPERIENŢĂ. Cele două faţete ale personalităţii sale - publicistul şi bloggerul - au în comun nevoia de dialog. Tocmai de aceea, ideea lui Adrian Năstase de a trece, din blog în pagina de carte, cele mai semnificative notaţii nu are nimic ieşit din comun. "Am vrut să trec pe hârtie - motivează el - câteva postări de pe blogul meu, pentru că le consider relevante pentru anumite teme, situaţii sau evenimente. Aşa am senzaţia că sunt ferite neprevăzut, că oricine, oricând, le-ar putea consulta. M-am gândit că riscul de a fi arse în piaţa publică este încă destul de mic."
Nimic mai departe de aşteptările "blogdamnatului" Năstase decât indivizii care concep dialogul ca pe o suită de monologuri paralele: "Am impresia - punctează el - că unora dintre interlocutorii mei de pe blog ar putea să le «fluture» şi un tramvai în faţa ochilor. Ei au concluziile deja formulate. Nu-i înţeleg însă de c