Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Papa Bebedict al XVI-lea: "Globalizarea nu trebuie să includă niciun popor"

Publicat in Adevarul, duminică 25 octombrie 2009 ·

Papa Benedict al XVI-lea a estimat duminică, la mesa de încheiere a Sinodului pentru Africa de la Vatican, că modelul de dezvoltare globală trebuie revizuit şi corectat astfel încât el ''să includă toate popoarele şi nu doar pe cele care sunt cel mai bine echipate'' pentru a beneficia de aceasta, transmite AFP.

''Globalizarea este o realitate umană şi ca atare ea poate fi schimbată în funcţie de punctul de vedere cultural'', le-a explicat Papa celor circa 240 de Părinţi sinodali, inclusiv 197 de episcopi africani, reuniţi din 4 octombrie sub egida sa.

Biserica Catolică are propria viziune, a argumentat Benedict al XVI-lea, citând recenta sa enciclică Caritas in veritate.

Globalizarea trebuie să se adape din ''doctrina socială a Bisericii'' şi din ''viziunea sa asupra omului şi asupra societăţii'', a afirmat Suveranul Pontif, reamintind importanţa ''solidarităţii'' între şi în cadrul comunităţilor.

Potrivit Papei, sinodul a dezvăluit ''problemele actuale ale Africii şi marea sa nevoie de reconciliere, justiţie şi pace''.

Suveranul Pontif a celebrat mesa solemnă, alături de mai mulţi cardinali africani, inclusiv Peter Kodwo Appiah Tyrkson, numit cu o zi înainte preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace. Bazilica Sf. Petru era plină de credincioşi care, acompaniaţi de coruri ale comunităţilor nigeriană şi etiopiană din Roma, au cântat în limbi africane şi în latină.

Cu puţin timp mai înainte, Papa a celebrat slujba Angelus, retransmisă şi aplaudată la Milano /nord/, pe esplanada catedralei, unde a fost beatificat în faţa a 50.000 de persoane, Părintele Carlo Gnocchi, un preot care, după ce a luptat în cel de-al doilea război mondial în Corpul vânătorilor de munte, s-a implicat în acţiuni caritabile pentru copii şi mutilaţi de război.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum o ora
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 3 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Hamas acceptă propunerea de armistițiu, în timp ce Israelul bombardează Gaza

Wall-Street.ro acum 39 minute
Gruparea palestiniană Hamas a anunţat că acceptă o propunere de încetare a focului în Fâşia Gaza formulată de Egipt şi Qatar, propunere asupra căreia Israelul şi SUA încă nu s-au poziţionat, afirmând doar că în prezent o studiază, relatează agenţiil

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum o ora
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 3 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

19°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°