Agenţia Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Braşov, în parteneriat cu comunele Sânpetru, Hărman, Hălchiu şi Bod implementează proiectul „Elaborarea strategiilor de dezvoltare durabilă a comunelor Sânpetru, Hărman, Hălchiu şi Bod”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007 - 2013, codul SMIS al proiectului fiind 17330. Fiecare dintre cele patru localităţi, sub coordonarea Agenţiei Metropolitane Braşov, a constituit grupuri de lucru pentru elaborarea strategiei de dezvoltare durabilă. „Rolul acestor grupuri de lucru multidisciplinare este să stabilească propunerile de obiective de dezvoltare, propuneri care urmează să fie supuse atenţiei întregii comune”, ne-a declarat directorul general al AMB, David Dragoş. În sprijinirea activităţilor grupurilor de lucru din cele 4 comune, Agenţia Metropolitană Braşov a dispus realizarea unor studii prospective privind tendinţele demografice, de dezvoltare economică, de mobilitate şi de mediu. Agenţia Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Braşov, în parteneriat cu comunele Sânpetru, Hărman, Hălchiu şi Bod implementează proiectul „Elaborarea strategiilor de dezvoltare durabilă a comunelor Sânpetru, Hărman, Hălchiu şi Bod”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007 - 2013, codul SMIS al proiectului fiind 17330. Fiecare dintre cele patru localităţi, sub coordonarea Agenţiei Metropolitane Braşov, a constituit grupuri de lucru pentru elaborarea strategiei de dezvoltare durabilă. „Rolul acestor grupuri de lucru multidisciplinare este să stabilească propunerile de obiective de dezvoltare, propuneri care urmează să fie supuse atenţiei întregii comune”, ne-a declarat directorul general al AMB, David Dragoş. În sprijinirea activităţilor grupurilor de lucru din cele 4 comune, Agenţia Metr