Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât ar valora cele mai folosite monede ale lumii dacă ar fi "măsurate" în hamburgeri

Publicat in Gandul, sâmbătă 14 ianuarie 2012 ·

Indicele Big Mac se bazează pe teoria parităţii puterii de cumpărare, care explică faptul că, pe termen lung, ratele de schimb ar trebui să se ajusteze pentru a fi egale cu preţul unui coş cu bunuri şi servicii din diferite state ale lumii, informează The Economist.

Coşul luat în considerare de către jurnaiştii acestei publicaţii este alcătuit doar dintr-un produs comercializat de lanţul de restaurante fast food McDonald's, mai exact, dintr-un Big Mac, al cărui preţ în diferite state ale lumii a fost comparat cu preţul mediu cu care este vândut în Statele Unite ale Americii, de 4,20 de dolari.

În urma realizării acestei comparaţii s-a observat faptul că francul elveţian este supraevaluat cu 62% faţă de dolar. Rata de schimb care ar egala preţul unui Big Mac elveţian cu cel al unui Big Mac comercializat în SUA este de 1,55 franci la dolar, în condiţiile în care valoarea reală a ratei de schimb este de doar 0,96 franci la dolar.

Cel mai ieftin Big Mac vândut în lume, numit Maharaja Mac, este cel din restaurantele McDonald's din India, care este însă diferit faţă de cel american prin faptul că el conţine carne de pui în locul celei de vită.

Un astfel de produs costă în India doar 1,62 dolari, indicele arătând faptul că rupia este subevaluată cu 60% faţă de dolar.

În luna iulie a anului trecut, ultima oară când a fost realizată o astfel de comparaţie, euro era supraevaluat faţă de dolar cu 21%, faţă de 6%, în prezent.

În urmă cu şase luni, atât forintul ungar, cât şi coroana cehescă se apropiau de valorile reale, dar în prezent ambele sunt subevaluate faţă de dolar cu 37%, şi respectiv 18%.

România nu a fost inclusă în studiul The Economist.

Graficul indicelui Big Mac(click pentru a mări)

Sursă infografic: The Economist.

Indicele Big Mac se bazează pe teoria parităţii puterii de cumpărare, care explică faptul c

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 19 minute
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00

Cancan acum 21 minute
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobre, em

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum 50 minute
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 2 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Grenadă de mână defensivă, găsită într-o pădure din localitatea Lozna, în Botoșani

G4Media acum 10 minute
O grenadă de mână defensivă a fost găsită, luni, într-o pădure din localitatea Lozna, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, transmite Agerpres. Potrivit sursei citate, muniţia a fost găsită de un bărbat

UPDATE - Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte / Aglomeraţie şi pe DN 5 - FOTO

News.ro acum 35 minute
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 3 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Konstantinos Passaris, ucigașul grec condamnat pe viață pentru mai multe crime, a fost mutat de la Arad la Craiova

HotNews acum o ora
Konstantinos Passaris, poreclit „Fiara din Balcani”, a fost transferat cu măsuri sporite de securitate la sfârșitul săptămânii trecut de la penitenciarul din Arad la cel din Craiova, a dezvăluit luni Gândul. Un sindicalist din Administrația Național

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 2 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 52 minute
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

17°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°