Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Franţa ar putea interzice lumânările parfumate şi deodorantele de cameră. Care este motivul

Publicat in Gandul, vineri 25 octombrie 2013 ·

Lumânările parfumate, deodorantele de cameră şi alte substanţe pentru odorizarea aerului din încăperi ar putea fi interzise pentru vânzare în Franţa din cauza faptului că poluează, informează publicaţia francez Le Nouvel Observateur.

Observatorul francez pentru Calitatea Aerului de Interior (OQAI) estimează că acest tip de poluare costă colectivitatea între 10 şi 40 de miliarde de euro, dintre care 1 miliard doar pentru achiziţia de medicamente şi antiasmatice. În cadrul elaborării de planuri naţionale pentru sănătatea mediului (PNSE), care se succed în Franţa începând din 2004 (al treilea este în curs de redactare), au fost luate numeroase măsuri. În prezent, ele au fost întărite de Ministerul Mediului, scrie Agerpres.

Începând de la 1 ianuarie 2012, fabricanţii şi distribuitorii de decoraţiuni, detergenţi, vopseluri trebuie să posteze pe ambalaje o etichetă care să conţină informaţii despre nivelul de emisii poluante ale respectivelor produse. O campanie de informare a marelui public, prevăzută pentru 2014, este menită să-i incite pe consumatori să utilizeze această informaţie disponibilă, dar uitată. Produse foarte uzuale precum lumânările decorative, uleiuri şi substanţe odorizante ar putea retrase de la vânzare, deoarece disperesează molecule toxice sau canceroase, cum este benzenul.

Prevăzută de Legea franceză a mediului Grenelle, etichetarea pieselor de mobilier - care conţin vernis, cleiuri şi vopseluri cu mare conţinut de substanţe organice volatile- este o măsură care a rămas până acum doar pe hârtie. Astăzi, ea a fost relansată, cu accent pe mobila pentru copii.

Persoanele private din Franţa vor avea la dispoziţie un instrument web care le va permite să-şi diagnosticheze propriile locuinţe. Colectivităţile locale sunt de asemenea invitate să se preocupe de subiect, în special în ceea ce priveşte şcolile. În acest sens, OQAI a

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 4 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 3 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum o ora
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum 25 minute
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 53 minute
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Atenţionare MAE: Suedia reintroduce controlul la frontiera internă până în noiembrie

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis miercuri o atenționare de călătorie prin care îi informează pe cetățenii români care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Suedia că autoritățile din această țară au luat decizia de a reintroduce

Lucian Bode: Trebuie să spunem cu curaj unele lucruri, să nu ne ferim doar să-i menajăm pe unii. Faptul că avem o alianţă pentru europarlamentare cu PSD-ul nu ne împiedică să le arătăm minusurile guvernărilor lor locale

News.ro acum o ora
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, afirmă că alianţa pe care PNL o are cu PSD pentru alegerile europarlamentare nu prespupune ca liberalii să nu vorbească public despre ”minusurile” guvernărilor locale ale social-democraţilor. ”Trebuie să spune

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 9 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

O tânără de 19 ani, din județul Suceava, a DISPĂRUT fără urmă după ce a plecat de la bunica sa. Polițiștii fac apel la populație pentru a fi găsită

Gandul acum 18 minute
Mihaela Irina Zlotar, o tânără în vârstă de 19 ani, din județul Suceava, a dispărut fără urmă după ce a plecat de la casa bunicii sale, în data de 7 mai. Poliția a apelat la ajutorul cetățenilor pentru a fi găsită. Tânăra a plecat de la domiciliul b

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Vremea

București
acum

16°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°