Am incercat sa subliniez succint unele conditii specifice sau jaloane de diacronie a formarii psihologiei noastre nationale deoarece, oricat de discutata si de disputata de catre politologi ar fi ea, democratia nu poate avea aplicabilitate si efect decat in masura in care isi gaseste corespondenta cu psihologia celor care o pun in practica. Sau, mai mult decat atat, din clipa in care apare in constiinta lor sub forma de deziderat sau aspiratie, formele ei concrete chiar incep a se contura in functie de aceasta psihologie si a-si gasi solutii practice prin ea. Sau, si mai mult decat atat: Ea nu se poate infatisa ca o suma de principii elaborate teoretic, istoria aratand ca atunci cand indarjiti politicieni cu capu-n norii principiilor livresti au incercat a elabora o schema abstracta de democratie pe care pe urma sa o puna in practica, au esuat. Si ei, dar si societatea pe care si-au experimentat ambitiile, facand astfel numai rau celor pe care i-au manipulat sau carora le-au impus teorii politice provenind din cine stie ce subterane interse de manipulare, ale cine stie caror grupuri oculte carora, demagogic sau „sub acoperire”, le erau aserviti.

Democratia reala ne demonstreaza ca isi contureaza realistele jaloane numai prin ceea ce emana mai firesc din aspiratiile populare; ca se aprofundeaza si se largeste prin solutiile populare pe care le gaseste pentru nevoile concrete ale comunitatii; ale acelei comunitati careia ii serveste ca metoda generala de asigurare a unei consultari cat mai publice si cat mai transparente. Din acest motiv, in democratie, metodele procedurale stabilesc doar limitele de actiune ale deciziei politice intr-un anumit spatiu social si la un anumit moment istoric. Ele nu pot fi nicidecum precepte de fond, decat doar daca, politicianist si birocratic sunt mistificate ca atare, cum s-a vazut la noi cu ochiul liber. Iar mistificarea se