Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La depresia generală

Publicat in Dilema Veche, joi 27 mai 2010 ·

Adevărul e că m-am cam săturat de ironii piezişe, ricanări caustice, şarje cvasiamicale, bobîrnace şi palme în cap de la mai toată lumea cu care intru în contact.

Oriunde mă duc, încerc să fiu şi să fac aşa cum m-a învăţat maică-mea, adică să arăt lumii o faţă de sărbătoare, în christica, pascaliana idee a lui „chaque jour suffit sa peine“. Prea e multă jale la vedere ca să mai adaugi şi tu ceva la haznaua depresiei generale. Şomer fiind de şapte ani, făcînd numai ce-mi trece prin minte, depinzînd numai de Dumnezeu şi soţie, neavînd şefi, subalterni, condică de prezenţă, obligaţii de ţuţăr, umilinţe financiare ori dulci corvezi de bunic, şi nedorind nimic din cele invidiate de mai toată noua lume bună (burse în străinătate, vilă, maşină 4x4, amantlîcuri şocante, concedii de fitze, lecţii de tangou argentinian, restaurante bio ş.a.m.d.), deambulez toată ziua în diverse medii artistice, unde inventariez nevrozele, angoasele, dezabuzările, debusolările care ne copleşesc existenţa. Şucărul, sictirul, lehamitea, miserupismul. Falimente, licenţieri, reduceri de lefuri şi personal, senzaţii acute de ratare, conştiinţă a inutilităţii profesionale, divorţuri, tensiuni ireductibile între părinţi şi copii, eşuări în narcomanie. Deprimism, catastrofism, tout est foutu, bătrîne, la dracu toate alea, băga-mi-aş. Dă-i în mă-sa pe toţi, că toţimint şi fură. La ce bun? M-am săturat, nu mai cred în nimic, ţară de rahat, toţi ăia buni au plecat şi pleacă. Se-alege praful de tot – deci vechea lege a lui Trahanache junior: „O societate fără moral şi fără prinţipuri va să zică că nu le are“.

Cam aici am rămas.

„De unde vitalitatea asta dementă a ta, optimismul ăsta neghiob?“ mă chestionează amicii, mai ales că toţi mă ştiu de cioranian ireductibil, vrednic atlet al deznădejdii, pentru care cea mai mică fărîmă de progres nu e decît un élan vers le pire.

Ei bine,

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep Erdogan

Mediafax acum o ora
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat un decret care le permite cetăţenilor români să călătorească în Turcia folosind doar cartea de identitate. Decretul intră în vigoare în jurul datei de 1 iunie şi permite şederi de până la 90 de zile în

O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe

Mediafax acum 37 minute
O persoană a murit după ce avionul care zbura de la Londra către Singapore s-a confruntat cu turbulenţe. Zeci de persoane sunt rănite. Avionul a fost deviat către alt aeroport.

Panică la bordul unui avion care e decolat de la Londra - Un mort și zeci de răniți din cauza turbulențelor

Ziua News acum 57 minute
O persoană a murit după ce avionul care zbura de la Londra către Singapore s-a confruntat cu turbulențe. Zeci de persoane sunt rănite. Avionul a fost deviat către alt aeroport. Zborul dintre Londra și Singapore a fost lovit de turbulențe severe. Un

VIDEO Momentul conflictului dintre Dan Vîlceanu și Florin Roman din Parlament

HotNews acum 2 ore
Florin Roman a declarat marți că a fost agresat fizic de către Dan Vîlceanu, în afara sălii de plen. O cameră a surprins momentul conflictului dintre cei doi deputați. Conflict între Dan Vîlceanu și Florin RomanFoto: Captură video Au apărut primele

Un nou val de praf saharian ajunge în România. ANM: Depunerile de praf vor putea fi observate în mai multe zone

Mediafax acum 22 minute
Un nou val de praf saharian ajunge în România, de marţi seara. Va începe în vest şi sud-vest, urmând ca apoi să se extindă spre nord-vest, centru şi sud.

Canotorul Mihai Chiruţă, calificat la Jocurile Olimpice de la Paris

Mediafax acum o ora
„Canotorul Mihai Chiruţă a obţinut biletul olimpic la Regata de Calficare Mondială de la Lucerna, în proba de simplu masculin. Mihai a concurat în finala probei de simplu vâsle şi s-a clasat pe primul loc. El a fost urmat de reprezentantul Statelor

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Adrian Vasile nu mai este antrenorul echipei CSM București

HotNews acum 10 minute
CSM București a anunțat pe site-ul său oficial despărțirea de antrenorul Adrian Vasile. Campioana României la handbal feminin a ratat prezența în Final4-ul EHF Champions League după ce a fost eliminată de Metz. Adrian VasileFoto: CTK / Alamy / Alamy

Olt: Un bărbat de 59 de ani a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală, după ce a pipăit o fată de nouă ani în timp ce se aflau într-un microbuz

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 59 de ani este cercetat de procurorii din judeţul Olt pentru agresiune sexuală, după ce a pipăit o fată de nouă ani în timp ce se aflau într-un microbuz. El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 5 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Vremea

București
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

27°
mar.

11°/27°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°