Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gunoiul din Timiş, aşteptat de locuitorii din Ghizela

Publicat in Adevarul, vineri 14 iulie 2006 ·

Acest lucru creşte costurile, care ar fi fost mult mai mici dacă deponeul ar fi fost construit mai aproape de oraş.După toate aparenţele, consilierii judeţeni au optat deja pentru varianta Acest lucru creşte costurile, care ar fi fost mult mai mici dacă deponeul ar fi fost construit mai aproape de oraş.

După toate aparenţele, consilierii judeţeni au optat deja pentru varianta Ghizela. În urma unor calcule economice şi tehnice, rezultatul pare să fie destul de clar. Costurile vor fi mai mici, căile de acces sunt mult mai uşor de amenajat, iar stratul de argilă, care împiedică infiltrarea gunoaielor în pânza freatică, este mai mare la Ghizela. Surpriza ar putea veni de la unul dintre consilierii judeţeni, care susţine amenajarea a două deponee, şi la Ghizela, şi la Ghilad. Propunerea sa nu are însă prea mult şanse, în condiţiile în care costurile şi efortul ar fi mai mari.

Investiţia, care se ridică la aproximativ 40 de milioane de euro, se va face cu bani de la Banca Mondială, dar şi cu participarea locală. După estimările consilierilor judeţeni din Comisia economică, deponeul nu va fi funcţional mai devreme de anul 2008. Tot atunci va fi închisă şi groapa de gunoi de la Parţa, considerată o adevărată bombă ecologică.

Gunoiul îi scapă de sărăcie

Pentru localnicii din Ghizela, gunoiul judeţului poate fi o mană cerească. Spre deosebire de alte localităţi, unde au avut loc revolte pe acest subiect, cei din Ghizela au strâns deja liste de semnături pentru a aduce gunoiul aproape de ei. Dacă proiectul va fi votat astăzi, deponeul va fi construit pe cele 60 de hectare de păşune din proprietatea Primăriei Ghizela. Pentru comunitatea locală, asta înseamnă încă patru miliarde lei vechi pe an, pe lângă o sută de milioane de lei vechi, cât este bugetul local. Lucrările de alimentare cu apă şi de canalizare sunt alte beneficii pentru localnici. Î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum o ora
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 4 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum o ora
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 2 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

O ambulanță aflată în misiune a luat foc în noaptea de Înviere, în Mureș

Radio Mures acum 5 ore
În jurul orei 23:30, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină la un incendiu produs la nivelul compartimentului motor a unei autospeciale de transport victime, pe DJ 152A între localitățile Band și Berghia. A intervenit Detașamentul de Pom

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 11 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°