Mesajul a fost trimis. Multumesc!

POLIŢIA RUTIERĂ. Record de sancţiuni pentru şoferi în ultimele 24 de ore

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Poliţiştii de la Rutieră au sancţionat în ultimele 24 de ore aproximativ 9.700 de şoferi care au încălcat regulile de circulaţie pe drumurile publice, un record în materie. Valoarea sancţiunilor s-au ridicat la aproximativ 1.700.000 de lei. 1.300 de poliţişti rutieri cu peste 500 de radare au monitorizat foarte atent şoselele din ţară.

6.113 conducători auto au primit amenzi pentru încălcarea vitezei legale, 85 pentru depăşiri neregulamentare şi 55 pentru conducere sub influenţa alcoolului. În urma acţiunilor au fost constatate 132 de infracţiuni, dintre care 116 la regimul circulaţiei rutiere. Acţiunea de sâmbătă s-a soldat cu constatarea a 132 de infracţiuni, dintre care 116 la regimul circulaţiei rutiere, potrivit Agerpres. Totodată, poliţiştii au retras 109 certificate de înmatriculare. Poliţiştii au reţinut, totodată, 378 de permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice, dintre care 142 pentru viteză, 73 pentru depăşire neregulamentară şi 74 pentru consum de alcool.

Poliţiştii de la Rutieră au sancţionat în ultimele 24 de ore aproximativ 9.700 de şoferi care au încălcat regulile de circulaţie pe drumurile publice, un record în materie. Valoarea sancţiunilor s-au ridicat la aproximativ 1.700.000 de lei. 1.300 de poliţişti rutieri cu peste 500 de radare au monitorizat foarte atent şoselele din ţară.

6.113 conducători auto au primit amenzi pentru încălcarea vitezei legale, 85 pentru depăşiri neregulamentare şi 55 pentru conducere sub influenţa alcoolului. În urma acţiunilor au fost constatate 132 de infracţiuni, dintre care 116 la regimul circulaţiei rutiere. Acţiunea de sâmbătă s-a soldat cu constatarea a 132 de infracţiuni, dintre care 116 la regimul circulaţiei rutiere, potrivit Agerpres. Totodată, poliţiştii au retras 109 certificate de înmatriculare. Poliţiştii au reţinut, totodată, 378 de permise d

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Navă sub pavilion Tanzania scufundată în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe: Căutările celor trei marinari dispăruţi au fost reluate. Trei nave, mobilizate

News.ro acum 33 minute
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră,i în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat pentru News.ro, că

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Adevarul acum 23 minute
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară (minus 0,04%), aproape 63,9% dintre acestea fiind în administraţia publică centrală, co

Stare de alertă maximă. Mai multe localități, evacuate după erupția unui vulcan VIDEO

Ziare.com acum 58 minute
Vulcanul Ibu, situat pe Insula Halmahera, în estul Indoneziei, a intrat în erupţie, determinând evacuarea a şapte sate, au anunţat duminică, 19 mai, autorităţile locale, citate de Reuters. Vulcanul Ibu a erupt sâmbătă seara, potrivit informaţiilor p

BANCUL ZILEI | O poveste cu final fericit

Gandul acum 2 ore
Bucură-te de această zi de duminică. Redacția GÂNDUL îți oferă un banc amuzant pentru a-ți aduce zâmbetul pe buze toată ziua și pentru a-ți uimi prietenii cu glumele bune pe care le știi. Râsul este o componentă esențială a interacțiunii sociale uma

VIDEO Box: Ucraineanul Oleksandr Usik, victorie cu Tyson Fury - A unificat centurile la categoria grea

HotNews acum 3 ore
​Pugilistul Oleksandr Usik l-a învins la puncte pe britanicul Tyson Fury, într-un meci care a avut ca miză unificarea titlurilor mondiale la categoria grea. Partida s-a disputat la Riad, Arabia Saudită. Oleksandr UsikFoto: Mohammed Saad / AFP / Prof

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum o ora
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Taiwan își intensifică misiunile marine de patrulare odată cu învestirea noului președinte. Temeri legate de acțiuni ale Chinei

HotNews acum 12 minute
Gărzile de coastă taiwaneze şi-au intensificat misiunile de patrulare în cursul weekendului, înaintea învestirii noului preşedinte taiwanez, în apele din apropierea insulei unde navele chineze şi-au sporit prezenţa, relatează AFP, preluată de Agerpr

Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că duminică este ceaţă densă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal. Meteorologii au emis avertizare cod galben. Aceasta este valabilă duminică dimineaţă.

LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 816. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război” / Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanului

Mediafax acum 3 ore
Zelenski solicită un plan de acţiune în trei puncte la viitorul summit pentru pace. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război”. Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanulu

Rusia a lansat noi atacuri masive, inclusiv asupra Kievului. Cum a răspuns Ucraina

Ziare.com acum 4 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seară cu atacuri masive cu drone, transmite dpa. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nord-estul Ucrainei Sum

Vremea

București
acum

19°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°