În ultimele zile suntem obligaţi să asistăm la pusul poalelor în cap şi dezvelirea desuurilor unor înalte doamne ale politicii dâmboviţene.
În scandaloasa discuţie apar vorbele ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, şi cele ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase. Prima zice că Roberta ar fi un fel de Miţa Biciclista pe sistem electoral, care-i mituieşte pe alegători cu nişte biciclete ţinute, deocamdată, la secret, în pivniţa unei cârciumi din Ploieşti, şi că mai e şi navetistă de Antalia şi aprinzătoare de becuri de pom de iarnă, pe banii de pensii ai românilor.
Acuzata o trimite, în consecinţă, pe Mariana Câmpeanu la psihiatru, pe motiv că e "tulburată psihic" şi pradă a unor "pusee grave de delir", diagnostic susţinut cu parafă şi semnătură pe "fişă" cu antet de Camera Deputaţilor. "Aşa ceva...".
Dar de ce să ne prefacem că ne oripilăm de cearta doamnelor, când primii domni ai ţării, Traian Băsescu şi Victor Ponta, se porcăiesc pe scaunele Europei, ca într-un teatru absurd de Eugen Ionescu?!
De ce să ne prefacem că ne pasă de nivelul mărunt al politicii româneşti, scenă a unui scandal continuu, când de fapt ne place şi ne umple sufletul de gregare satisfacţii?! Dacă două doamne de la vârful politicii spun prostii cu patent - şi fie vorba între noi, în orice ţară cât de cât demnă şi civilizată, ambele şi-ar fi dat demisia în secunda doi -, dacă preşedintele şi premierul se fac şi ne fac de răs, într-un dialog stupid, chiar în creierii Europei, peste capetele noastre, dacă în fiecare sat, comună, oraş ori judeţ, ţigănia politică e la ea acasă, asta ni se datorează nouă ca popor, necesar a fi conştient de cultura şi valorile sale pe care nu le mai preferăm. Pe care le-am uitat în folosul unor parveniţi ce acced la funcţiile politice, şi pe care îi votăm magnetizaţi ca într-un carnaval al erorilor, rânjind de faţă cu prosteala
