Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omul MAFIEI din fundul Moldovei. Un țăran e acuzat că face parte dintr-o organizaţie criminală

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 21 septembrie 2012 · ·

Doi suceveni au fost arestați preventiv și vor fi extrădați în Italia și Germania. Unul dintre ei, Virgil Apetrei, din comuna Crucea, susţine că n-are habar de faptul că ar face parte dintr-un clan mafiot, aşa cum susţin italienii.

1 /.

După ce autorităților acestor state au remis mandate europene de arestare pe numele celor doi, Virgil Apetrei, în vârstă de 27 de ani, din comuna Crucea, și Petru Mancaș, de 41 de ani, din comuna Horodniceni au fost arestaţi preventiv, joi după-amiază.

Unul dintre ei este acuzat de activități mafiote în Italia, iar celălalt de furturi de peste 600.000 de mărci în Germania, săvârşite în urmă cu 12 ani.

Apetrei, susțin autoritățile Tribunalului Santa Maria Capua Vetere, ar fi intrat într-o organizație mafiotă “Clanul Armato”, al cărei scop era de a-i extorca pe antreprenorii din provincia Caserta, cerându-le taxe de protecție.

De altfel, presa italiană a scris că el şi cu fratele său mai mic, Ionuţ Apetrei, 21 de ani, au fost condamnaţi la patru luni închisoare, în anul 2010, după o bătaie în centrul vechi al oraşului Santa Maria Capua Vetere cu alţi doi români, cu alţi doi români, fraţii Florin şi Vasile Vultur, din Roman.

La rândul lui, Petru Mancaș este acuzat de Procuratura din Landau-Germania pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt în bandă organizată.

Faptele s-ar fi petrecut în perioada octombrie-noiembrie 2000, iar potrivit autorităților germane ai fi vorba de 16 infracțiuni de furt, cu prejudiciu de peste 600.000 de mărci.

Cei doi suceveni neagă acuzațiile ce li se aduc de la mii de kilometri de casă, însă doar Apetrei a fost de acord cu extrădarea pentru a-și dovedi nevinovăția

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

UPDATE - Klaus Iohannis, primit de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă/ Biden: Aţi întrecut toate aşteptările/ Iohannis: Lucrăm împreună la programul Visa Waiver/ Ce au discutat despre candidatura pentru secretar general al NATO

News.ro acum 18 minute
Preşedintele Klaus Iohannis este primit, marţi seară, de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în cadrul vizitei pe care şeful statului român o face la Washington, D.C. Joe Biden a amintit că a luptat pentru integrarea României în NATO, adăugân

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 3 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum 55 minute
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, scor 3-0, şi şi-a asigurat promovarea în Superligă

News.ro acum 2 ore
Echipa Gloria Buzău a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia Unirea Slobozia, în etapa a noua din play-off-ul Ligii a II-a şi şi-a asigurat promovarea în Superligă. Golurile au fost marcate de D.Benzar (67 şi 90+1) şi Dandea (71

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum o ora
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Regele Charles nu se va întâlni cu prinţul Harry în timpul vizitei acestuia în Marea Britanie

Mediafax acum 41 minute
Ducele de Sussex a sosit în Marea Britanie pentru evenimentele care marchează cea de-a zecea aniversare a Jocurilor Invictus, inclusiv o ceremonie la Catedrala St Paul. Este pentru prima dată când prinţul se află în ţară de la vizita sa pentru a-l v

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 5 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum o ora
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/18°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°