Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Astazi e ziua ta..." - Horatiu Angelescu

Publicat in Jurnalul, marți 16 mai 2006 · ·

La cei 78 de ani, chirurgul Horatiu Angelescu se poate lauda cu peste 50 de ani de activitate in domeniul flebologiei si cu peste 30.000 de pacienti tratati. Metoda de tratament al varicelor fara smulgere, inventata de dansul, este recunoscuta in lume pentru excelentele rezultate si pentru eficienta.

"Am vrut sa schimb ceva pentru pacient"

"Inca din copilarie am avut acces si m-am implicat efectiv si activ in viata unui spital bucurestean, ajutand la efectuarea pansamentelor si asistand la interventii chirurgicale. Astfel, mi-a incoltit dorinta de a deveni medic, dorinta la care nu am renuntat, in ciuda persecutiilor suferite in anii socialismului. Munca mea in domeniul sanitar se extinde pe mai mult de o jumatate de secol. Mi-am inceput activitatea in 1950, dupa ce am iesit din inchisoare. Am fost inchis pentru uneltire impotriva ordinii sociale, in 1949. Aveam 21 de ani. In 1947, fostul meu maestru, doctorul Ion Florian, care m-a introdus in universul flebologiei, a publicat prima carte despre varice, numai ca a scris-o in limba franceza (n.r. - «Les varices») si atunci a fost scos din invatamant. Motivul pentru care a fost scos din invatamant: era considerat cosmopolit. Pe acest teren, marcat de pasiunea si profesionalismul mentorului meu, am elaborat lucrarea «Valoarea bandajului compresiv, absorbant, adeziv si inextensibil in tratamentul tulburarilor histoangeice ale membrelor inferioare». Eram student la Facultatea de Medicina din Timisoara. Timp de 11 ani am facut practica la Spitalul CFR Witing din Bucuresti, dupa care am terminat, in sfarsit, facultatea. Dupa 14 ani de zbucium. Am terminat-o cu brio, zic eu, diploma de merit, si, in 1962, cand eram medic stagiar la profesorul T. Teodoriu, am inventat o metoda de tratament al varicelor fara stripping, adica o metoda mai blanda. Dupa sapte ani de urmarire, intre 1962 si 1969, a probabilitatii a

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum 37 minute
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum o ora
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum 18 minute
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum 18 minute
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: va convoca alegeri generale pentru luna iulie – surse

Mediafax acum 55 minute
Rishi Sunak va convoca alegeri anticipate surpriză pentru luna iulie, potrivit unor surse de rang înalt pentru The Guardian. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după

Beijingul, acuzat că trimite Rusiei arme letale pentru a le folosi în Ucraina. "E timpul ca lumea să se trezească"

Ziare.com acum 36 minute
Grant Shapps, ministrul britanic al Apărării, acuză China că furnizează sau este pe cale să furnizeze arme letale Rusiei, pentru a le folosi pe frontul din Ucraina, transmite Reuters, potrivit kyivindependent.com. Ministrul a explicat că Marea Brita

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Pedeapsa absurdă primită de un adolescent bogat, după ce a ucis doi oameni în timp ce conducea beat: Eseu despre siguranța rutieră FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un adolescent bogat din India care a omorât doi oameni, în timp ce conducea beat, a fost obligat să scrie un eseu ca pedeapsă. În urma accidentului, furia a crescut în India, care se află într-o perioadă electorală și mulți cer o pedeapsă mai aspră

Ciucă: România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO

Mediafax acum 2 ore
„România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO. Însă, apărarea începe acasă, unde avem datoria de a consolida două direcţii esenţiale: revigorarea industriei de apărare şi adaptarea la ameninţările actuale”, reiese din

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°