Se împlinesc astăzi 18 ani de când, în Piaţa Operei din Timişoara, George Şerban dădea citire Proclamaţiei de la Timiş oara.

Documentul în 13 puncte a făcut valuri uriaşe în epocă. Punctul 8 era decisiv: „(...) propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de Securitate“. Acesta n-a devenit niciodată realitate. O şansă ratată pe calea democratizării României. Fidelii lui Ion Iliescu au agitat în 1990 sperietoarea „autonomiei teritoriale pentru Banat“ pentru a respinge vehement Proclamaţia, care a devenit programul neoficial al fenomenului „Piaţa Universităţii“ din Bucureşti.

„Ne întrebaţi ce vrem aici/Dar ştie toată ţara/Noi susţinem punctul opt/De la Timişoara“, suna „Imnul golanilor“ din Piaţă.

Azi în Timişoara, niciodată-n toată ţara

„Cel mai mare regret este că susţinătorii Proclamaţiei au redus-o la punctul 8, iar adversarii ei au redus-o la punctul 11 (au pretins că noi am revendicat «autonomie territorială», deşi ştiu şi ei foarte bine că nu am pretins decât banala descentralizare economică şi administrativă)“, scria, în 1994, George Şerban.

Şerban, care a fost parlamentar din partea PNŢCD, a murit în 1998 fără să mai apuce să vadă cum proiectul „Legii lustraţiei privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist“ a fost adoptat de Senat pe 10 aprilie 2006. Şi cum acelaşi proiect n-a trecut niciodată de Camera Deputa- ţilor. Lustraţia visată pe 11 martie 1990 la Timişoara s-a dovedit imposibilă. Visătorii din ’90 erau sceptici însă în privinţa posibilităţii impunerii capitalismului de tip occidental în România. Ei condamnau copie