Parisul şi-a reafirmat luni ostilitatea faţă de intrarea României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen în actualele condiţii de control la frontierele externe ale celor două ţări, a declarat luni ministrul francez de Externe Laurent Fabius, relatează postul France Inter în pagina electronică.
În plină polemică asupra dificultăţilor de intergrare a romilor în Franţa, şeful diplomaţiei franceze a făcut totuşi o distincţie între situaţia romilor şi problema unei aderări la spaţiul de liberă circulaţie.
Decizia cu privire la o eventuală intrare a Roâniei şi Bulgariei în cadrul acestui grup de 26 de ţări (22 state membre UE plus Elveţia, Liechtenstein, Norvegia şi Islanda) urmează să fie tranşată la sfârşitul lui 2013, a subliniat Fabuis.
În opinia şefului diplomaţiei franceze, aderarea la Schenghen a acestor două state membre ale Uniunii Europene (UE) - vizate de restricţii pe piaţa muncii în UE care vor fi anulate pe 1 ianuarie 2014 - va însemna că imigranţi provenind din ţări din afara Uniunii ar putea să pătrundă în mod liber pe teritoriul european, trecând pe teritoriul celor două ţări.
"Există o problemă, pentru că trebuie să fim siguri că Bulgaria şi România vor avea mijloacele de verificare", a argumentat Fabius. "Pentru moment, îmi pare că nu sunt îndeplinite condiţiile", a subliniat el.
El apreciază că adoptarea unei decizii până la sfârşitul anului privind aderarea celor două state la Spaţiul Schengen pare, astfel, "foarte dificilă" în condiţiile actuale, o opinie împărtăşită de imensa majoritate a ţărilor din acest spaţiu, este el de părere.
"Dacă nu intervine o schimbare a condiţiilor, nu suntem favorabili" aderării, a adăugat şeful diplomaţiei franceze.
Laurent Fabius a depus un efort să evite atât polemica declanşată în cadrul majorităţii aflate la putere şi a Guvernului francez de politica de desfiinţare a taberelor il