A costat 200 de milioane de dolari si a scos 16 milioane la premiera. Aduce in scena aproape de trei ori mai multi roboti decat prima parte. E lung cat o zi de post - 150 de minute – dar scenariul e insuficient dezvoltat (oare din pricina grevei scenaristilor?!). Al doilea „Transformers” isi selecteaza spectatorii. Adevarati fani inghit fara sa li se aplece. Restul, adios!
Care sa fie media de varsta a publicului-tinta? Ea a coborat apreciabil de la filmul din 2007 care, datorita combinatiei de tehnica cu aventura, umor si un soi de autoironie discreta, putea fi vazut fara probleme si de spectatori mai mari.
Acuma, insa, neicusorule, probabil trebuie sa fii de varsta copilului din scurtmetrajul lui Marian Crisan premiat cu Palme d’Or acum doi ani, „Megatron”, ca sa ramai pe listele de fani.
Filmul este mult prea lung, mult prea obositor si mult prea incarcat pana si pentru un „popcorn movie”. Nevoia de mai mult, care tenteaza orice producator aflat in fata unui sequel scump se traduce aici prin 46 de roboti (in loc de 16 in primul film) si prin secvente de actiune multe si dificile, dar inconsistente si haotice.
Din primul „Transformers”, unii nu au ramas in minte decat cu Bumblebee, atat de frumos numit in engleza „the guardian robot” al lui Sam (Shia LaBeouf). Dar el e trecut acum pe linia moarta si se poarta ca un catel de curte.
Dar macar e galben, il recunosti imediat si da replici selectand dintr-un repertoriu consacrat. E singurul robot care are si umor.
Ceilalti sunt gravi, intunecati, greoi si usor de incurcat intre ei. Mixmaster, Overload, the Fallen, Soundwave, Long Haul, Starscream, Optimus Prime, Sideswipe, Arcee – iata un efort de imaginatie mult prea inutil pentru a-i raspunde cu un efort de memorie.
Dintre Autobots si Decepticons cele mai frumoase sunt, totusi, avioanele, de
