Este preşedintele României victima unei răzmeriţe în cadrul PD-L? Sau ne ia de tâmpiţi? Două evenimente recente nu lasă loc unei a treia ipoteze.

Primul eveniment este legat de candidatura Elenei Băsescu pentru un post de europarlamentar. Cel mai bine informat om al ţării susţine că nu a ştiut nimic despre intenţiile odraslei sale. "Copilul naiv" pe care preşedintele îl apăra anul trecut de atacurile presei s-a transformat între timp într-o "femeie de 28, 29 de ani", matură, autonomă şi complet ieşită din sfera de influenţă paternă. Oricât de bizară mi s-ar părea această radicală schimbare de percepţie, sunt gata să cred în emanciparea subită a mezinei prezidenţiale. În extremis, aş putea să accept chiar că, într-o bravadă de adolescentă întârziată, domnişoara Băsescu şi-a ascuns faţă de tatăl ei ambiţiile europolitice. Scenariul nu e plauzibil, dar măcar e posibil. Imposibil este altceva: ca într-un eventual conflict de interese din cadrul familiei prezidenţiale, PD-L să se alieze cu Elena, sfidându-l pe Traian.

Chiar este de crezut că nimeni din PD-L nu a găsit de cuviinţă să-l consulte pe liderul de la Cotroceni cu privire la oportunitatea candidaturii fiicei sale? Expunându-l astfel unor grave prejudicii de imagine, chiar într-un an în care el însuşi va trebui să ceară votul alegătorilor... Dacă lucrurile ar sta aşa, Traian Băsescu ar avea toate motivele să se simtă sabotat, trădat de partidul său. Un partid care până acum nu a crâcnit niciodată, oricât de abrupte au fost virajele impuse de cârmaciul hiperjucător. Nu au existat proteste când democraţii au devenit brusc "populari", sărind din stânga în dreapta eşicherului politic. Nimeni nu a murmurat când PD-L s-a aliat cu PNG-ul lui Gigi Becali, sau, mai târziu, când a bătut palma cu PSD. Când Traian Băsescu a decis că vrea puteri constituţionale sporite, vechi şi vajnici susţină