Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aura Vasile spune că e cercetată pentru mită electorală, dar acuzaţiile nu sunt fundamentate

Publicat in Romania Libera, joi 6 mai 2010 ·

Deputatul PSD Aura Vasile a declarat joi pentru NewsIn că este cercetată de Parchet pentru dare de mită electorală în secţiile de vot de la alegerile prezindenţiale, împreună cu liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, însă acuzaţiile sunt nefondate.

Aura Vasile a declarat că a primit prima citaţie de la Parchet pe 8 martie, la grupul parlamentar PSD, în care i se aducea la cunoştinţă că este învinuită pentru mită electorală la alegerile prezidenţiale şi s-a prezentat a doua zi în faţa procurorului.

"Mi-a spus procurorul că am o plângere în care se spune că am umblat în ziua de vot prin secţiile de votare şi că am mituit alegătorii. I-am spus domnului procuror că am intrat şi la turul I şi la turul II într-o singură secţie de vot, secţia unde eu am votat, după care în jurul orei 8.00 - 8.30 am intrat în sediul PSD Bucureşti, de unde am plecat a doua zi în jurul orei 11.00 - 12.00. Pentru că eram după intervenţia chirurgicală şi se presupune că încă mai era anestezic mi-a spus că mă mai cheamă o dată pentru ca ceea ce i-am spus să scriu pe hârtie", a explicat Aura Vasile, precizând că Marian Vanghelie este anchetat pentru aceeaşi acuzaţie.

Întrebată cine a făcut plângerea penală împotriva sa, deputatul PSD a spus că nu ştie. " Nu ştiu, dar după cum şi noi am făcut (plângeri penale, n.r.), şi alţii au făcut, dar noi probabil că suntem mai spectaculoşi", a mai comentat Aura Vasile, precizând că este chestiune "normală" ca procurorul să facă audieri înainte de a închide dosarul.

La rândul său, preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, spune că este cercetat pentru mită electorală. "Pentru dare de mită, nişte procese, sunt mai multe, am vreo şapte, opt pe rol. Înţeleg că sunt nişte reclamaţii că mă deplasam în jurul secţiilor de votare din Bucureşti şi că aş fi putut să împart bani", a declarat el, la ieşirea de la Parchet.

Întreba

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Ameliorare a stării generale. Este cooperant şi s-a ridicat în picioare la marginea patului

News.ro acum 33 minute
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, s-a ameliorat, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. Ei precizează

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 2 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 3 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Starea de sănătate a lui Florin Piersic este uşor îmbunătăţită

Radio Mures acum 4 ore
Starea de sănătate a lui Florin Piersic este uşor îmbunătăţită, cu o evoluţie lent favorabilă, a anunţat Spitalul Foişor. La această unitate, actorul a avut joi o operaţie de extragere a protezei la genunchi, care îi întreţinea o infecţie în organis

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 4 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

O femeie a decedat şi alta fost grav rănită, după ce s-au izbit cu mașina de un arbore de pe marginea drumului

Ziare.com acum 3 ore
O femeie a decedat şi alta fost grav rănită în urma unui accident produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DJ 243, în comuna Perieni, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. La locul producerii accide

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum 2 ore
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

Christian Sabbagh se retrage din televiziune! Motivul pentru care pleacă de la pupitrul știrilor Kanal D

Cancan acum o ora
După o lungă perioadă de activitate în lumea televiziunii, Christian Sabbagh a luat o decizie radicală. Vineri seară (10 mai), celebrul jurnalist a anunțat că se va retrage temporar din lumina reflectoarelor. Iată care este motivul! Prin intermediul

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°