Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conducerea Kraft Foods România dă un ultimatum angajaţilor

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 19 decembrie 2008 ·

Salariaţii fabricii Kraft Foods din Braşov s-au întâlnit ieri cu Lacklan Grave, general manager al Kraft Foods România. Acesta a dat un ultimatum de 24 de ore salariaţilor să accepte oferta venită din partea conducerii sau vor rămâne doar cu copmpensaţiile prevăzute în contractul colectiv de muncă. În acesta se prevede că muncitorii vor primi doar şase salarii compensatorii în cazul în care au experienţă de mai puţin de 20 de ani, în timp ce cei cu o experienţă mai mare vor primi nouă salarii compensatorii.

„Deşi până în acest moment conducerea companiei a menţionat în repetate rânduri că a ajuns la limita bugetului alocat acestui proiect, ba chiar l-ar fi şi suplimentat, dl. Grave a specificat clar în cadrul întâlnirii de ieri că oferta lor este una corectă, că încă nu au ajuns la limita bugetului alocat, dar că nici nu intenţionează să folosească întregile sume alocate”, se arată într-un comunicat al reprezentanţilor salariaţilor, care se consideră sfidaţi de „un australian care nici măcar nu cunoaşte care este salariul mediu al angajaţilor din Braşov”.

După ce reprezentanţii angajaţilor au refuzat oferta conducerii, managementul s-a întâlnit cu toţi angajaţii pentru a-i informa cu privire la pachetul compensatoriu oferit.

Prima astfel de întâlnire a avut loc ieri dimineaţă, iar angajaţii au refuzat categoric să stea de vorbă cu conducerea multinaţionalei. În aceste condiţii, conducerea a renunţat la celelalte întâlniri planificate cu angajaţii ce urmează a fi concediaţi. Reprezentanţii salariaţilor susţin că sunt în continuare deschişi să continue negocierile asupra pachetului social, în cursul anului 2009.

Kraft Foods a anunţat că va închide până la finele anului viitor fabrica de ciocolată de la Braşov, aceasta fiind singura unitate de producţie la nivel local a companiei.

Cei 440 de angajaţi ai fabricii vor fi disponibilizaţi în

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 33 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 53 minute
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 3 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 13 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 12 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum o ora
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°