Este a cincea zi de pârjol la doar câţiva kilometri de Oraşul Îngerilor. Trei oameni au fost răniţi, 4.000 de case evacuate şi peste 8.000 de hectare de vegetaţie s-au făcut scrum, potrivit AFP. Incendiul se extinde cu repeziciune din cauza temperaturilor crescute şi ameninţă peste 10.000 de locuinţe şi imobile. Din cauza flăcărilor în unele zone s-a întrerupt alimentarea cu energie electrică.
Peste 1.800 de pompieri sprijiniţi de elicoptere se luptă să stingă pârjolul. Un fum dens, vizibil de la câţiva kilometri, s-a răspândit peste Los Angeles şi peste valea San Fernando, la nord de metropolă.
4.000 de oameni evacuaţi
Evacuări au avut loc în La Canada Flintridge, situată la aproximativ 25 de kilometri nord de Los Angeles, în Altadena şi La Crescenta, precum şi la Glendale, la periferia oraşului Los Angeles. Şi La Pasadena, o altă suburbie din nordul oraşului Los Angeles, localnicii au fost avertizaţi să-şi părăsească casele. Focul a ajuns şi în zonele cu vegetaţie înaltă, care nu au fost afectate de incendii de peste 40 de ani.
Incendiul ameninţă de asemenea muntele Wilson, unde se află unul dintre cele mai importante centre de transmisii de telecomunicaţii din Los Angeles, mai notează AFP. Antenele sale asigură chiar o parte din transmisiile pompierilor şi poliţiei, precum şi transmisia a 22 de posturi de televiziune locale şi a două treimi dintre radiourile FM din regiune.
California este afectată frecvent de incendii. În 2007, statul a suferit cele mai grave incendii. 640.000 de locuitori fiind evacuaţi şi 2.000 de locuinţe distruse.