La fel ca şi aderarea la Spaţiul Schengen, aderarea la Zona Euro este plină de imprevizibil. La 1 Martie anul acesta ar fi trebuit să ne facem intrarea triumfală în spaţiul comun european, datorită faptului ca am îndeplinit la milimentru condiţiile tehnice.

Niste pârlite de condiţii etice ne-au jucat, însă festa: franţuzii şi nemţii se îndoiesc foarte tare de faptul ca vameşii şi politiştii noştri de frontieră ar fi atât de incoruptibili pe cât pretindem noi şi se tem ca pe la porţile noastre îşi vor face vad cotrabandiştii şi teroriştii dornici să ajungă mai repede - şi mai ieftin- în Occidentul după care tânjesc. Şi, uite- aşa, 1 Martie care ar fi trebuit să devina 1 Mai, se îndeparteaza în ceaţa estimărilor şi, cu toată oţărârea lui Băsescu, nu se întrevede mai devreme de 2012.

La fel ca şi cu zona Euro. De ani de zile Mugur Isărescu ne îndoctrinează cu ideea că trebuie să fim al naibii de atenţi când intram în jocul asta şi că nici BNR-ul şi nici economia naţională nu vedeau un termen mai realist decât 2014 (care, iniţial, pe când duduia economia, se prezenta sub forma unui atractiv 2012. Şi uite ca Programul de Convergenţă al României pentru perioada 2012- 2015, gata să fie transmis la Bruxelles, nu mai sufla niciun cuvinţel despre înlocuirea monedei naţionale cu atotputernicul euro. Într-o declaraţie făcuta de nevoie, premierul Boc a încercat sa îndulceasca pilula, asigurandu-i pe români ca Executvul cugeta adânc si serios asupra oportunitatii "amânarii" datei de aderare. Se va medita până la sfârşitul lui Aprilie, care este colea, şi ceva mă face să bănuiesc că hotărârea care se va lua\care este deja luată, este că trebuie să avem puţintică răbdare, pentru că altele sunt cestiunile arzătoare la ordinea zilei.

Rezon, coană Joiţico!

La fel ca şi aderarea la Spaţiul Schengen, aderarea la Zona Euro este plină de imprevizibil.