Comisia Europeană recomandă crestereaa vârstei de pensionare în statele membre UE, astfel încât, pe teritoriul european, perioada de pensionare să reprezinte cel mult o treime din viaţa adultă. Raportul comisiei, care va fi prezentat înainte de sfârşitul verii, arată că vârsta reală de pensionare în Uniunea Europeană este în medie de puţin peste 60 de ani, sub media vârstei de pensionare a ţărilor industrializate membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare în Europa (OECD), care este de 63,5 pentru bărbaţi şi 62,3 pentru femei, scrie Euobserver, citat de ziare.com.
Raportul sugerează că, până în 2060, europenii vor trăi în medie mai mult cu şapte ani, fapt care ar presupune prelungirea perioadei de activare în muncă la aproape 70 de ani, pentru a menţine echilibrul şi a nu petrece la pensie peste o treime din viaţa adultă (peste 18 ani). Subiectul a creat dezbateri aprinse în UE, în condiţiile în care bărbaţii greci se pensionează la 61 de ani iar francezii, în medie, la 58,7. Germania a ridicat recent vârsta de pensionare de la 65 la 67 de ani. Comisia Europeană recomandă crestereaa vârstei de pensionare în statele membre UE, astfel încât, pe teritoriul european, perioada de pensionare să reprezinte cel mult o treime din viaţa adultă. Raportul comisiei, care va fi prezentat înainte de sfârşitul verii, arată că vârsta reală de pensionare în Uniunea Europeană este în medie de puţin peste 60 de ani, sub media vârstei de pensionare a ţărilor industrializate membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare în Europa (OECD), care este de 63,5 pentru bărbaţi şi 62,3 pentru femei, scrie Euobserver, citat de ziare.com.
Raportul sugerează că, până în 2060, europenii vor trăi în medie mai mult cu şapte ani, fapt care ar presupune prelungirea perioadei de activare în muncă la aproape 70 de ani, pentru a menţine echilibrul şi a nu pet