Amiezile inceputului de septembrie, abia scuturate de un vanticel, starnesc rostogolul delicioaselor amintiri cu o fabuloasa friptura de purcel, tologita in sos de bere si aromata cu frunze de telina.

Pentru inceput ai nevoie de o bucata mai mare de carne de purcel - spata, de preferinta, dar e bun si un muschiulet ori carnita de la pulpa. Carnea se portioneaza, se sareaza, se pipereaza si - de la mama Anisoara "zicere" - se presara cu pulbere de frunza de telina "uscata la umbra, sa ramana verde si parfumata tot anul". Asa se lasa vreo cateva minute, "la odihna", cat sa patrunda mirodeniile in sucul carnii si viceversa. Timp in care se pune untdelemnul la incins. Se perpelesc apoi bucatile de carne la foc mijlociu, intorcandu-le pe o parte si pe alta, pana prind crusta.  

Cand carnea e gata, se adauga o ceapa taiata marunt. De acum incolo, reteta poarta amprenta usor de recunoscut a "mamei Anisoara de la Azuga". Fiindca in tigaie se pun apoi, rand pe rand, dupa ce le-ai taiat in bucati potrivite, toate bunatatile ce urmeaza: doi sau trei castraveti murati, cativa bureti de padure (la vremea asta sunt din belsug manatarci, si hribi, si ghebe, dar si urechiuse ori galbiori, vinecioare ori panisoare), o mana de pastai de fasole. Se presara deasupra putina faina si se lasa asa cat sa se rumeneasca. Si atunci..., atunci se stinge cu bere. O cana intreaga de bere proaspata, spumoasa ca o horbota de mireasa, ale carei culori stralucind in tonuri de miere si aur te fac sa te intrebi, inainte de a rasturna licoarea in cratita, daca nu ar fi mai bine sa o sorbi tu pe cea dintai si abia cu a doua sa stingi "setea" carnitei de purcel.  

In vremea asta, intr-un alt vas se pregateste un sos simplu pentru fripturi, din cateva linguri de sos de rosii, un paharut de vin alb, o lingura de ulei, cimbru si busuioc, o foaie de dafin, un catel d