Cazul Omar Hayssam a fost discutat luni de presedintele Traian Basescu si de omologul sau sirian, Bashar Al-Assad, in intrevederea pe care cei doi oficiali au avut-o cu ocazia vizitei sefului statului roman in Siria.
Intrebat la finalul intrevederii daca se va semna si un acord bilateral pe Justitie intre Romania si Siria, presedintele Basescu a raspuns: "In ceea ce priveste acordul pe justitie, inteleg aluzia. Subiectul Omar Hayssam a fost discutat".
Un alt subiect abordat de Traian Basescu si de omologul sau sirian a fost programul nuclear din Iran. "Apreciez ca orice stat are dreptul sa-si dezvolte programe nucleare civile, deci acest drept il are si Iranul. In acelasi timp precizez ca Iranul are obligatia la transparenta in relatia cu comunitatea internationala pentru a indeparta orice suspiciune ca programul nuclear al Iranului are si valente militare. As concluziona spunand ca Iranul are obligatia sa fie transparent cu autoritatile internationale, cu agentia nucleara de la Viena", a fost pozitia presedintelui Basescu.
Presedintele Romaniei, Traian Basescu, efectueaza o vizita oficiala in Republica Araba Siriana, in perioada 20 - 21 octombrie, la invitatia omologului sau, presedintele Bashar Al-Assad, informeaza Presedintia.
In cadrul vizitei, presedintele Romaniei are intalniri oficiale cu seful statului sirian, cu presedintele Parlamentului si cu presedintele Consiliului de Ministri. De asemenea, seful statului va purta discutii cu reprezentantii Federatiei Camerelor de Comert si Industrie a Republicii Arabe Siriene. Cazul Omar Hayssam a fost discutat luni de presedintele Traian Basescu si de omologul sau sirian, Bashar Al-Assad, in intrevederea pe care cei doi oficiali au avut-o cu ocazia vizitei sefului statului roman in Siria.
Intrebat la finalul intrevederii daca se va semna si un acord bilateral pe Ju