Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Precedent: La Tulcea, medicii veterinari au fost condamnaţi pentru omorârea câinilor

Publicat in Adevarul, miercuri 10 noiembrie 2010 · ·

Elemente noi în cazul maidanezilor masacraţi la Târgovişte. Direcţia Silvică s-a autosesizat cu privire la faptul că zăvoiul unde au fost îngropaţi câinii este în administrarea sa.

Petre Marin, directorul Direcţiei Silvice Târgovişte, spune că nu a dat nicio aprobare în acest sens şi urmează să se efectueze cercetări. Mai mult, ultima groapă comună, în care au fost aruncaţi la grămadă 150 de câini, a fost săpată cu escavatorul în zona de protecţie a reţelei de înaltă tensiune.

Gropile comune de la Aninoasa, săpate pe proprietatea Direcţiei Silvice

Ieri după-amiază, la Poliţie şi Parchet s-au înregistrat plângerile penale formulate de Asociaţia pentru Protecţia Animalelor “Ia-mă acasă” împotriva reprezentanţilor Serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân din cadrul Primăriei Târgovişte pentru cruzime faţă de animale, abuz în serviciu şi exercitarea fără drept a unei profesii.

“Solicităm verificări privind proba bolilor incurabile de care sufereau eventual câinii eutanasiaţi în adăpostul public din 2008 până în prezent. Probatoriul trebuie să conţină fişele de observaţie cu cod unic de identificare şi examenele de laborator ale tuturor câinilor eutanasiaţi”, spune Maria Beck, vicepreşedinta Asociaţiei “Ia-mă acasă”.

S-au anexat la plângere mai multe hotărâri judecătoreşti prin care doi medici veterinari din Tulcea au fost condamnaţi pentru eutanasierea a 1355 de câini pe baza confirmării rabiei la o pisică fără stăpân găsită moartă pe o stradă din oraş.

Cu alte cuvinte, explicaţia autorităţilor târgoviştene că a existat la un moment dat un focar de rabie nu are o bază solidă. Judecătorii din România au spus că nu este suficient. Trebuie ca pentru fiecare animal omorât să se confirme boala.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 54 minute
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 22 minute
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Stelian Ion susține că numele său și al altor colegi din USR Constanța apare în listele de susținători ai partidului Dianei Șoșoacă

Ziua Constanta acum o ora
Candidatul ADU la funcția de primar al Municipiului Constanța, Stelian Ion susține că a fost sesizat că numele său apare în listele de susținători ai partidului SOS, al Dianei Șoșoacă. Stelian ion menționează că a depus o solicitare la Biroul Elect

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 3 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Prințul Harry revine în Marea Britanie, dar FĂRĂ soția sa. Care este motivul

Gandul acum 56 minute
Prințul Harry urmează să participe la o ceremonie religioasă la Catedrala Saint Paul, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea Fundației Invictus Games. Pentru aceasta, el se va întoarce în Regatul Unit, dar fără

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 7 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 3 ore
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 7 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 3 ore
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°