Franta este in flacari, asa cum odinioara a fost si Mississippi, cum au fost suburbiile Los Angeles-ului, ori cele ale oraselor britanice si japoneze. Episoadele de "violenta urbana" nu sint o noutate.
Ele au insotit mereu perioadele critice din viata mega-structurilor economico-sociale pe care le numim orase, fie ca erau in expansiune, fie ca se aflau in decadere, ori in diverse stadii de "napirlire", intre doua ere.
Actiunile sint de o simplitate dezarmanta: o sticla umpluta cu petrol, un fitil din orice zdreanta de bumbac, un chibrit care se aprinde, un geam spart la masina din parcare. Un gest energic care propulseaza mica bomba artizanala pe casa scarii unui bloc, in maldarele sacilor de gunoi, spre masina politiei care patruleaza.
Pe jumatate, un joc de-a "hotii si vardistii", dar cu personaje reale. Pe jumatate, un gest de sfidare a autoritatii. Si mai e loc pentru multe alte jumatati: cea a revoltei, cea a razbunarii, cea a satisfactiei de a-ti fi facut simtita prezenta, intr-un fel care nu mai poate fi ignorat de nimeni, cea a disperarii, ori a protestului.
Toate aceste "jumatati" de adevar se amesteca pentru a crea peisajul cu incendii care cuprinde de doua saptamini suburbiile Frantei.
Dificultatea cea mai mare pare a fi, atit pentru autoritati, cit si pentru cei care incearca sa desluseasca sensurile acestei violente forme de comunicare sociala, sa dea un nume fenomenului. Sa-l catalogheze. Sa-l puna intr-un "insectar".
Ministrul de interne al Frantei nu s-a sfiit sa vorbeasca de un complot impotriva Republicii. De actiuni bine concertate, dirijate. Un complot al "scursurilor societatii" spune domnul Sarkozi. Al celor carora Franta le-a oferit cu generozitate o sansa, pe care o rasplatesc acum cu un "viol in grup".
Teoreticienii moderni ai studiului social au inventat conce
