La fel ca si alte mari capitale, Madridul si-a gestionat cu abilitate patrimoniul cultural, astfel incit reuseste astazi sa focalizeze interesul a milioane de curiosi. Lectia spaniola ne poate fi utila; investitia in opera de arta nu trebuie despartita de ceea ce numim "interesul public". Cel care investeste are numai de cistigat. La noi, statul este, din pacate, un agent pasiv. Poate si de aceea, deocamdata, comparatiile in acest registru nu ne sint deloc favorabile. Vorbim despre "revenirea la realitate" dupa fiecare intoarcere din tinuturi straine. De regula, in naratiunile cu iz nostalgic idilizam locul parasit, punindu-l in contrast cu cel de "acasa", evident depreciat. Recurgem la comparatii care, de cele mai multe ori, nu ne sint prea favorabile. Activam aproape inconstient o anumita fervoare a minimizarii, autopersiflarii si negatiei. Sa fie proba unui masochism axiologic cu totul nemotivat? Sau, mai degraba, este vorba de o franca recunoastere a diferentelor? Saptamina trecuta am fost la Madrid. O astfel de dis-locare temporara incurajeaza involuntar elanul comparatist. Intre orasele spaniole, capitala are un parfum aparte. In zonele centrale, arhitectura neoclasica tempereaza excesele decorative, imbinind functionalul cu esteticul. Exista un "specific" autohton etalat discret de mai toate institutiile, cu prisosinta in restaurantele tapas, cluburile de flamenco si arenele de corida. Nu o sa va povestesc aici despre intilnirea bunului gust spaniol cu „specificul" dimbovitean. Sa va spun totusi cu regret ca "centura" Bucurestiului pare sa se fi mutat in inima Spaniei, pe Gran Via, sub chiar zidurile Politiei Municipale, unde prostitutia este o afacere revendicata de urmasele lui Dracula. Traiesc in Madrid, spun unele statistici, aproape 50.000 de compatrioti, din care aproape un sfert au deja cazierul supradimensionat. Ceilalti, spre cinstea lor, muncesc sau