Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Holocaustul Oprescu" asupra Bucureştiului, criticat dur la Bruxelles

Publicat in Adevarul, joi 31 martie 2011 ·

Protejarea patrimoniului naţional al României ar trebui să fie responsabilitatea Parlamentului European, iar felul în care sunt încălcate legile în România „ar merita“ să intre sub incidenţa unui nou Mecanism de Cooperare şi Verificare (MCV), de genul celui impus României după aderarea la UE pe capitolul Justiţie.

Este propunerea asociaţiilor pentru protejarea patrimoniului naţional care au participat la Bruxelles la o audiere publică a europarlamentarului Monica Macovei şi care au criticat dur înlocuirea arhitecturii vechi a Bucureştiului cu clădiri odioase, numind-o „Holocaustul Oprescu".

Demolările din bucureşti, inspectate de UE?

Asociaţiile speră să poată convinge UE să impună legi supranaţionale prin Mecanismul de Cooperare şi Verficare. Roxana Wring, preşedintele Asociaţiei PrDoMo, încearcă să determine Bruxelles-ul să introducă monitorizarea pentru protejarea patrimoniului în cadrul MCV. „Noi ne referim aici la corupţia locală. Deci, am putea introduce această idee în monitorizarea postaderare a României", a spus Wring.

Judecând după ritmul rapid în care se demolează clădiri de pe bulevarde principale, „două treimi din ce este Bucureştiul astăzi nu va mai rămâne în picioare în următorii 20 de ani", a spus eurodeputatul Theodor Stolojan. „Protecţia patrimoniului ar trebui să fie reglementată prin norme europene, pentru că avem o imagine şi o istorie colectivă," a spus Pierre Housieaux, preşedinte al organizaţiei Paris Historique, unul dintre salvatorii cartierului Le Marrais din Paris.

„Cred că membrii PE ar putea ruga Comisia să inspecteze care este situaţia în statele membre când vine vorba de demolări. Trebuie să fim mai activi în interesul patrimoniului nostru pe toată suprafaţa UE," a spus, la dezbatere, europarlamentarul maghiar Kinga Gál.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian

News.ro acum 25 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania vor anunţa, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 33 minute
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

[P] Plafonarea gândită de PSD a adus beneficii pentru toată lumea: consumatori, companiile din energie și stat

HotNews acum o ora
Schema de plafonare a energiei, introdusă de Guvernul condus de Marcel Ciolacu și prelungită până la 1 aprilie 2026, a împiedicat o explozie a prețurilor, a dus la reducerea inflației și le-a oferit consumatorilor casnici și economici predictibilita

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro. 1,2 mld. euro - contribuţia pozitivă a sectorului de tutun

News.ro acum 37 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut şi prelucrat, precum ţigarete şi consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum o ora
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Ciucă: Va trebui, probabil, să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate

Mediafax acum 21 minute
Preşedintele Senatului susţine că în toată Europa există o dezbatere extinsă despre regândirea paradigmei de securitate şi despre nevoia de a investi în apărare. „Încă din 2015 România a înţeles că trebuie să fie nu doar un beneficiar, ci şi un furn

VIDEO O tornadă ucigașă a distrus un orășel din Iowa

HotNews acum 2 ore
O puternică tornadă a trecut a făcut ravagii marți într-un orășel din Iowa, ucigând mai multe persoane și rănind cel puțin 12 oameni, au anunțat autoritățile, potrivit Reuters. Orașul Greenfield din Iowa după o tornadă majorăFoto: Hannah Fingerhut /

Vremea

București
acum

20°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/23°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°