Vîrsta tuturor visurilor, speranţelor, pasiunilor, nebuniilor, aventurilor de tot felul… Dar dacă pentru un adolescent de astăzi, decada este promiţătoare şi covorul roşu pare să se deschidă spre libertate, pentru adolescentul de ieri, aceeaşi decadă putea să fie un sfîrşit al unei copilării şi un început al unei maturităţi precoce.

…la 20 soţie şi mamă… la 30 bunică…

La 20 de ani, o fată era deja soţie, mamă, gospodină, în cel mai fericit caz, sau în uliţă – la mijlocul unei cariere de „curvă“. Să ne aducem aminte că la 1800, măritişul se învîrte în jurul vîrstei de 15-16 ani, că primul an de căsătorie aduce şi primul copil, că al doilea an de căsătorie ar putea aduce o altă sarcină şi tot aşa… Cu alte cuvinte, ritmul şi riturile de trecere parcurg un alt timp, ascultă de un alt calendar.

Să luăm un exemplu. La 25 mai 1796, Smaranda Văcărescu se mărita cu Mihalache Manu, ea de 15 ani, el de 34, ea fiica unor mari boieri, el venit de la Constantinopol pentru a se căpătui. În anul următor, la 26 iulie, tînăra stolniceasă (boierul fusese numit mare stolnic chiar în ziua nunţii, ca dar din partea lui Vodă Moruzi) aducea pe lume primul copil. Pînă la 1820, aproape an de an, prea „scumpa“ Smărăndiţa „se uşurează“ (naşte) – după cum notează Mihalache – ajungînd la un moment dat să fie la concurenţă cu două dintre fiicele sale, Catinca şi Anica. Pentru Smărăndiţa Manu, soţia unui boier ambiţios şi autoritar, tinereţea se consumă în interiorul domestic, între o sarcină şi o înmormîntare, între bucuria primului ţipăt şi lacrima amară a pierderii. La 26 iulie 1797, tatăl, Mihalache Manu, notează: „cu voia lui Dumnezeu, prea scumpa mea Smărăndiţa s’a uşurat, Duminică pe la ceasurile 11 şi’un sfert, şi a născut băiat, pe care fie să mi’l dăruiască Dumnezeu în sănătate şi îmbelşugare neîntreruptă“. La 20 de ani, Smărăndiţa are deja patru copii şi a trecut pr